Alin Florea: Am încredere că voi fi persoana care va reprezenta PNL la alegerile locale din Aiud
Alin Florea, unul dintre cei doi candidați liberali în competiția internă a partidului pentru alegerile locale de la Aiud, și-a reafirmat vineri, într-o conferință de presă, încredrea că el va fi cel care va reprezenta PNL în bătălia pentru câștigarea Primăriei Aiud.
Totodată, acesta a declarat că va susține candidatul partidului în alegerile din 5 iunie, chiar dacă nu va fi el acela, ci colega lui, Oana Badea.
Legat de disensiunile din cadrul PNL cu privire la stabilirea candidatului pentru Primăria Aiud, reflectate de declarațiile noilor și vechilor lideri liberali apărute în presă, precum și de retragerea anunțului conform căruia Alin Florea era desemnat candidatul oficial, fostul purtător de cuvând al Primăriei Aiud suține că sunt de domeniul trecutului. Că se lucrează în echipă, că “telenovela” a luat sfârșit, iar competiția internă este benefică atât pentru partid, cât mai ales pentru electorat.
“Sunt unul dintre candidați. Este o telenovelă, după cum știți. Urmează se se realizeze un sondaj profesionist, o cercetare sociologică corectă, ce va stabili care dintre candidați are mai multe șanse la Primăria Aiud. Nu este o luptă între mine și cealaltă persoană, este o competiție internă normală și benefică. Sper ca în cel mai scurt timp să se finalizeze. Am încredere că voi fi persoana care va reprezenta PNL la alegerile locale din Aiud” a spus Alin Florea.
De asemenea, deputatul PNL de Alba, Dan Simedru a spus că este convins că cine va fi candidatul PNL la Aiud va căștiga Primăria. Acesta se bazează pe sondajele realizate de partid care ar arăta că PNL conduce în preferințele electoratului din municipiu. (PB)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Politică Administrație
Modernizarea și reabilitarea energetică a dispensarului uman din comuna Șpring, printr-o finanțare PNRR. Licitația de peste 900.000 de lei lansată pe SEAP
Modernizarea și reabilitarea energetică a dispensarului uman din comuna Șpring, printr-o finanțare PNRR. Licitația de peste 900.000 de lei lansată pe SEAP Administrația comunei Șpring, a scos licitația, pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, care prevede modernizarea și reabilitarea energetică a clădirii dispensarului uman. Citește și: FOTO | Stadiul lucrărilor la Școala Șpring: Se lucrează […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Muntele Găina sau ”Muntele Dragostei” din Alba, unde are loc anual Târgul de fete, încărcat de legende și tradiție
-
Sportacum 2 zile
FOTO: Reunire la Metalurgistul Cugir, cu revenirile lui G. Goronea, S. Itu și M. Codrea
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
15 iulie: Ziua Mărcii Poștale Românești. Primele mărci poștale, tipărite în Moldova, în 1848
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
15 iulie, Ciurica, o altă zi a femeilor! Dacă îţi baţi bărbatul, îţi va merge bine tot anul
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
14 iulie: Ziua Transmisioniştilor Militari
-
Opinii - Comentariiacum 13 ore
18 iulie: Se stingea din viață Regina Maria, femeia care a influențat cel mai mult istoria României