Rămâi conectat

Curier Județean

Invitaţie la Miercurea Ciuc

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

De-a lungul timpului fiecare naţiune a avut pe parcursul evoluţiei sale, momente de glorie, alteori de agonie, fiecare dictat de contextul favorabil sau potrivnic în care a plasat-o istoria. Într-un moment precum cel reprezentat de Ziua Naţională a României, reacţia normală este de manifestare neîngrădită a mândriei de a fi român şi a respectului pentru cei care, punând mai presus de năzuinţele personale interesele naţiunii au desăvârşit o construcţie solidă menită să dăinuie peste veacuri – România. Pentru ca bucuria momentului să fie mai deplină îi invităm pe toţi cei care consideră că inima României bate în acelaşi ritm şi la Miercurea Ciuc, să vină în data de 1 Decembrie 2011, împreună cu membrii şi simpatizanţii Asociaţiei „NOUA DREAPTĂ” în municipiul amintit ca, în spirit frăţesc să desfăşurăm steagul tricolor.
Florin BECA, preşedintele filialei Alba a Asociaţiei NOUA DREAPTĂ


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Apel umanitar pentru cinci copii și bunica lor: Casa în care locuiau a fost mistuită de flăcări în prag de sărbători

Cezar Lancrajan

Publicat

în

FOTO | Apel umanitar pentru cinci copii și bunica lor: Casa în care locuiau a fost mistuită de flăcări în prag de sărbători Un apel umanitar a fost lansat pentru cinci copii și bunica lor, din localitatea Unirea a județului Alba, după ce flăcările au mistuit casa în care aceștia locuiau, în pragul sărbătorilor de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea