Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Politică Administrație

PNL susține diminuarea abandonului școlar și dezvoltarea sistemului educațional

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Marți, 2 februarie a.c., în Comisia pentru Învățământ din Camera Deputaților, toți deputații Partidului Național Liberal au votat două proiecte de lege importante pentru întregul sistem educațional românesc.

Adrian-SimionUna dintre inițiativele legislative prevede ca toți copiii cadrelor didactice, ai cadrelor didactice auxiliare sau pensionare, chiar și copiii orfani ai căror părinți au lucrat în sistemul educațional, să fie scutiți de la plata taxelor de înscriere la concursurile de admitere în universități, să beneficieze de gratuitate în cămine și internate.

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!

Cea de a doua propunere vine în sprijinul copiilor din zonele izolate, unde se va permite formarea grupelor și a claselor chiar dacă numărul elevilor este sub efectiv. Această propunere are rolul de a contribui la reducerea abandonului școlar, în condițiile în care destul de mulți copii din zonele izolate se află în situații de risc de abandon școlar, unul dintre motive fiind acela că cea mai apropiată școală se află la distanțe mari de zona unde locuiesc (uneori fiind vorba chiar și de zeci de kilometri), iar transportul respectivilor copii nu poate fi asigurat de către autoritățile locale.

Următorul pas este votul în cele două camere parlamentare, iar inițiatorii speră că se va întruni o majoritate largă în Parlament pentru susținerea celor două proiecte de lege, având în vedere că dreptul la învățătură este un drept extrem de important și trebuie acordat fiecărui copil.

Prof. dr. Adrian SIMION, vicepreședinte PNL Alba Iulia, președinte al Comisiei Naționale de Educație a TNL


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

13 microbuze electrice achiziţionate pentru elevii din Alba cu bani provenind din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră

Unirea Ziarul

Publicat

în

13 microbuze electrice achiziţionate pentru elevii din Alba cu bani provenind din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră Administraţia Fondului pentru Mediu acordă UAT – Judeţul Alba o finanţare în valoare de 15 milioane de lei, inclusiv TVA, pentru achiziţionarea a 13 microbuze electrice. Contractul de finanţare a fost încheiat în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea