FOTO: Tinerii liberali din Alba Iulia la „Cafeneaua Brătianu”
TNL Alba Iulia a organizat joi, 28 ianurie, prima ediție din acest an a seminarului „Cafeneaua Brătianu”, un eveniment marca TNL Alba Iulia care reunește de fiecare dată tineri din județul Alba, membri și simpatizanți ai Partidului Național Liberal, cetățeni din Alba Iulia, ziariști și diverși invitați din cadrul PNL Alba și structurilor sale interne (TNL, OFL, CSL și CEL).
De această dată evenimentul s-a desfășurat la clubul Framm’s, în interiorul Cetății Alba Carolina, începând cu ora 18.00, fiind onorat de prezența mai multor lideri locali ai PNL Alba, în frunte cu președintele CJ Alba, domnul Ion Dumitrel, fapt care dovedește, încă o dată, interesul pe care astfel de manifestări organizate de către TNL îl au la nivelul Partidului Național Liberal și structurilor sale de conducere.
Conducerea TNL Alba Iulia, reprezentată de cei doi copreședinți (Gabriel Lupea și Bogdan Păunescu) a propus ca de data aceasta tema seminarului să fie „Tineri antreprenori. Oportunități europene pentru tineret”. Ca urmare, invitați au fost specialiști din cadrul PNL Alba și din diverse instituții care coordonează programe cu finanțare europeană (precum OIRPOSDRU sau ADR Centru). Participanții au putut afla informații despre programe finațate din fonduri europene (precum POCU, POR, Erasmus+ etc.), dar și din fonduri guvernamentale (precum SRL-D, START, programe pentru IMM-uri etc.).
După prezentările susținute de către specialiștii invitați, cei prezenți au putut să se implice în discuții și să își exprime diverse puncte de vedere. Dezbaterea a avut ca puncte principale subiecte precum: finanțarea de idei de afaceri ale tinerilor, programe de ajutor pentru tinerii șomeri, posibilități de studiu și programe de tip job-shadow în Uniunea Europeană ș.a. La finalul întâlnirii, gazdele evenimentului au specificat că, dată fiind reușita edițiilor de până acum ale evenimentului, vor face toate demersurile privind continuarea sa și în viitor.
Prof. Adrian SIMION.
Coordonator T-Comunică TNL Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii