Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Cultură Educație

Lacrimile moţilor şi sfântul mitropolit Andrei Şaguna

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

    Marele mitropolit al Transilvaniei Andrei Şaguna, cel ce a slujit 27 de ani ortodoxiei de pe aceste meleaguri, a fost recent declarat sfânt în Catedrala Mitropolitană din Sibiu, printr-un tomus sinodal adoptat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, urmând să fie de aici încolo pomenit în fiecare an, în data de 30 noiembrie, în aceeaşi zi cu Sfântul Apostol Andrei. Potrivit izvoarelor istorice, Andrei Şaguna este a treia generaţie de macedoneni, urmaşii unor aromâni refugiaţi din sudul Balcanilor în nordul Ungariei, la Miskolţ. Născut aşadar la Miskolţ, în anul 1808, sub numele de Anastasie Şaguna din părinţi aromâni şi botezat în religie catolică, după ce a terminat gimnaziul catolic la călugării din Pesta, în 1833 se călugăreşte sub numele de Andrei la Carloviţ, trecând la ortodoxie. În anul 1846, Curtea Imperială de la Viena îl trimite pe arhimandritul (călugăr) Andrei Şaguna la Sibiu, în calitate de vicar general al bisericii ortodoxe române din Ardeal, în anul 1847 l-a declarat episcop, iar începând cu anul 1864 devine primul mitropolit ortodox al Ardealului, an în care reuşeşte o mare realizare şi anume obţinerea independenţei bisericii ortodoxe române faţă de cea sârbească, cu Patriarhia la Carloviţ, reînfiinţând pentru prima dată Mitropolia Ortodoxă a Transilvaniei, după unirea cu biserica Romei de la 1700, sub mitropolitul Atanasie Anghel. Ca mare patriot, a înţeles poate ca nimeni altul că şcoala, educaţia şi cultura sunt elementele principale de soliditate ale unui popor, astfel că de la el au rămas peste 3000 de şcoli româneşti şi sute de biserici ortodoxe răspândite în toată Transilvania, ne-a rămas Societatea culturală ASTRA, precum şi gândirea profundă că unirea poporului român se poate face numai prin cultură şi educaţie. Sub îndrumarea lui s-au tipărit zeci de manuale şcolare în limba română care au dus la deşteptarea naţiunii române. Despre meritele celui mai mare mitropolit al Ardealului din toate timpurile s-au scris sute, poate mii de cărţi, şi se vor mai scrie. După cum se ştie a fost preşedinte al Asociaţiei Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român şi totodată membru fondator al ASTREI. El s-a implicat serios în mişcarea revoluţionară de la 1848 a românilor transilvăneni. A fost copreşedinte al Adunării naţionale româneşti de la Blaj, din 3/15 mai, fiind delegat de adunare în fruntea unor intelectuali români ca să ducă la Viena petiţiile cu revendicările politico-naţionale ale românilor pe care le-a prezentat personal împăratului. El i-a reprezentat ani la rând pe românii din Transilvania la Viena în Parlamentul Imperial (fiind declarat baron şi totodată un favorit al Curţii Imperiale alături de alţi baroni de origine valahă sau aromână precum Sina, Dumba sau familia Gojdu), la Budapesta, precum şi în Senatul din Transilvania. Şi multe altele, pe care, din lipsă de spaţiu, ne pare rău că nu le mai putem aminti sau sublinia în acest articol, poate cu altă ocazie o vom face.
Şi totuşi… asupra marelui mitropolit şi mai nou sfânt Andrei Şaguna, mulţi dintre moţii de astăzi, cu mare respect şi părere de rău mai au o oarecare urmă de îndoială în ceea ce priveşte declararea sa ca sfânt, dorind dacă se poate ca mai-marii bisericii ortodoxe de azi sau chiar istoricii să le explice şi să-i lumineze dacă se poate cu privire la un moment de rătăcire (?!) din viaţa şi activitatea lui Şaguna, care este direct legat de istoria moţilor. Este vorba de tristul episod al trădării Ecaterinei Varga, mult iubită, adorată de moţi, botezată de aceştia şi „Doamna munţilor” sau Doamna noastră”, pe care, nici acum nu se ştie exact din ce motive, fostul pe atunci vicar ortodox al Sibiului, potrivit unor izvoare istorice, a răpit-o în sfânta zi de Bobotează a anului 1847 din biserica din Bucium-Izbita şi a oferit-o pe tavă autorităţilor imperiale şi maghiare pentru a fi arestată, condamnată şi întemniţată la Alba Iulia şi mai apoi la Aiud. Despre marea eroină a moţilor iar nu putem scrie acum prea multe, tot din lipsă de spaţiu, însă se ştie foarte bine că ea i-a apărat pe moţi cu înverşunare ani la rând (fără niciun fel de plată) în diverse procese atât la Viena, unde a fost primită de însuşi împăratul de atunci, Ferdinand al V-lea, precum şi în marele proces al buciumanilor cu fiscul, cu Înalta Tablă Regească şi cu Guvernul (Gubernium) Ardealului în privinţa drepturilor lor istorice de băieşi liberi, precum şi asupra minelor şi pădurilor lor. Despre dragostea şi ataşamentul ei deosebit faţă de moţi vorbeşte chiar şi Craiul Munţilor, Avram Iancu, care în acei ani ar fi întâlnit-o de mai multe ori şi s-au sfătuit împreună asupra paşilor ce trebuie făcuţi de către revoluţia română din Transilvania. Aş cita aici ceea ce a spus Iancu în toamna anului 1859, deşi se zice că pe atunci era cu mintea rătăcită din cauza înfrângerii revoluţiei, într-o discuţie în apropierea zilei dezvelirii monumentului lui Ion Buteanu la Iosaşi, unde, într-o anumită discuţie, spune despre ea: „Ce, n-o ştiţi? Apoi s-o ştiţi! Că nu eu, ea a apărat munţii. Sufletul ei. Fără ea nu făceam noi nimic!”
Dar iată cum prezintă acest episod în cartea sa intitulată „Moţii – calvarul unui popor eroic, dar nedreptăţit”, fostul istoric şi deputat de Alba în anii 1924-1928, Ioan Rusu Abrudeanu: ” Ajuns la Abrud, cel dintâi lucru al lui Şaguna a fost să invite la sine pe parohul ortodox din Bucium – Izbita, numit George Suciu. Vicarul Sibiului a dat dispoziţiuni ca parohul să pregătească pentru ziua următoare masa la dânsul, să invite şi câţiva fruntaşi, căci avea să le comunice câteva porunci împărăteşti, îndată după serviciul divin. În ziua următoare românii prăznuiau Boboteaza. Biserica din Izbita s-a umplut de popor, găsindu-se de faţă şi Caterina Varga (Ecaterina Varga -n.a.). Nimeni nu bănuia ce o să se întâmple. Poporul se comporta faţă de vicarul Şaguna cu toată cinstea şi încrederea, tot la fel şi faţă de parohul local. Şaguna a fost însoţit la Bucium-Izbita de către George Pogany, subprefect de judeţ şi de Ioan Şuluţiu, director de mine în Abrud. Mai era cu dânsul şi un funcţionar de la oficiul minelor. Şaguna a oficiat serviciul divin. După terminarea slujbei bisericeşti lumea a ieşit din biserică. Nu departe de biserică se afla o sanie trasă de 4 cai, în care oaspeţii – afară de Şaguna – se şi urcaseră. Vicarul Şaguna a stat de vorbă cu poporul după ieşirea din biserică, îndemnându-l la curaj şi tărie în lupta pentru drepturile avute. La un moment dat el oferă braţul Caterinei Varga şi pleacă cu dânsa spre sanie. Populaţia l-a urmat de la distanţă pentru ca Şaguna să potă vorbi confidenţial cu „Doamna Munţilor”. De altfel, poporul s-a bucurat văzând pe Caterina Varga învrednicită de atâta cinste, mai ale că erau ştiute demersurile luate de autorităţi pentru prinderea ei. Sosiţi la sanie, episcopul a poftit-o să ia loc căci era vorba să fie şi dânsa la masă, la preotul Suciu. Femeia neputând să bănuiască nimic, s-a urcat în sanie şi caii plecară. La un moment dat, caii urmează drumul spre Abrud, iar nu către locuinţa preotului. Poporul îşi reculege gândul, observă cursa şi se agită. Caterina Varga făcea sforţări să scape, să sară din sanie. Totul zadarnic! Femeia disperată începe să strige: „Copiii mei, nu mă lăsaţi!” Totul este zadarnic, caii în goană nebună străbat drumul către Abrud, apoi către Zlatna. Buciumanii, călărind pe căluşeii lor sprinteni, trec peste dealuri să-i aţină calea. Orice străduinţă de scăpare era eşuată, căci Caterina Varga era pierdută pentru totdeauna. A ajuns femeia în temniţa de la Alba Iulia, apoi în cea de la Aiud. Poporul la început a fost foarte agitat, dar nu a trecut mult şi s-a liniştit. Caterina Varga a fost judecată prin sentinţă rostită de tribunalul corecţional din Alba Iulia la trei luni de temniţă. Sentinţa s-a pronunţat la 14 decembrie 1850. Confirmarea acestei sentinţe s-a întâmplat la 10 februarie 1851 de către tribunalul principal imperial de la Sibiu. Procesul locuitorilor Apusenilor apărat de Caterina Varga a căzut de la sine la 1848, prin proclamarea revoluţiei şi a principiilor de egalitate şi libertate. Poporul nu a putut să o mai vadă niciodată pe Caterina Varga” – îşi încheie descrierea acestui trist episod din istoria moţilor Ioan Rusu Abrudeanu.
După ce şi-a ispăşit pedeapsa, se spune că s-a retras la Kohalm, fără să fi făcut nicio declaraţie asupra originii sale şi a scopului care au călăuzit-o în toată activitatea ei alături de moţii buciumani. Unii susţin că a fost soţia unui avocat din Viena, alţii o consideră unguroaică, cei mai mulţi însă româncă adevărată. Vorbea perfect limbile română, maghiară şi germană. După cum consemnează cronicile vremii, nu se poate şti nici azi dacă ea avut vreo însărcinare politică sau nu. Oricum poporul din Bucium, ca dealtfel din toţi Apusenii i-a păstrat şi încă îi păstrează amintirea cu mare cinste şi evlavie.
Scriitorul ungur Aradi Victor, care dă cele mai emoţionante pagini despre suferinţele martirei din închisoare, susţine că ea ar fi fost mai bine de 6 ani întemniţată. Mintea i-a fost rătăcită în cele din urmă, iar după ce a fost eliberată din închisoare ar fi mai trăit câtva timp ascunsă în casa temnicerului, de teama duşmanilor ei. Dar în rătăcirea aceasta spirituală, întocmai ca şi Iancu, avea momente lucide, când vorbea cu moţii ei şi scria versuri. Iată câteva: „Mulţi ani au trecut, de când în mijlocul vostru/ Soarta pe negândite m-a trimis/ Ca să fiu credincios sol al pământului vostru /Fiindcă pe alt nimeni nu aveţi, şi aceia/ Pe cari apărători i-aţi luat, atâţia ani/ V-au despoiat şi nici un rod n-aţi avut/ Minţilor şi ostenelilor voastre…./Eu solia asupra mea am luat/ Şi viaţa mi-am pus în joc şi am jertfit…”
În final doresc să subliniez încă o dată faptul că prin aceste rânduri scrise nu vreau să întinez cu nimic memoria marelui mitropolit al Ardealului Andrei Şaguna. Toate cele zidite de preasfinţia sa în ceea ce priveşte credinţa neamului, cultura, învăţământul ne-au fost şi ne vor fi şi de aici înainte sfinte. Numai că şi moţii tare ar vrea să fie elucidat şi acest episod din viaţa şi activitatea sa, care lasă o oarecare umbră asupra uriaşei sale personalităţi.

Tinu MATEŞ


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia

Ziarul Unirea

Publicat

în

MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia Marți, 26 noiembrie 2024, de la ora 19.00, sunteți invitați la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, la spectacolul Domnul de Pourceaugnac, după Moliere, o comedie clasică din repertoriul SKEPSIS. Domnul de Pourceugnac este un […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea