Adrian Teban (PNL): 30% dintre cei care vor fi pe liste la alegerile locale vor fi oameni noi. Voi susține tinerii
Partidul Național Liberal a adoptat o rezoluție care prevede că 30 la sută dintre cei care vor fi pe listele electorale la alegerile locale să fie ”oameni noi”, a spus copreședintele PNL Alba, Adrian Teba, precizând că va fi un susținător al tinerilor.
”Noi (n.r. PNL) am adoptat o rezoluție prin care am solicitat ca 30% dintre cei care vor fi pe listele electorale de la alegerile locale să fie oameni noi. <<Oameni noi>> înseamnă oameni care nu au fost în prima linie – din linia a doua, a treia – sau chiar tineri din afara partidului care s-au înscris de curând. E important să le dăm o șansă, să revigorăm viața politică. Eu voi fi un susținător ca tinerii să intre pe liste, nu din populism, nu din demagogie. Efectiv cred că este nevoie de un suflu nou în partidele politice”, a afirmat Adrian Teban, joi, la radio Unirea FM.
Copreședintele PNL Alba a spus, apoi, că ”de multe ori tinerii sunt folosiți doar în campania electorală la lipit afișe”, iar pe urmă li se spune ”stați deoparte, nu a venit timpul, aveți răbdare”.
El a mai precizat că și-ar dori ca pe toate listele să apară reprezentanți ai Tineretului Național Liberal.
Alegerile locale 2016 ar urma să aibă loc în data de 5 iunie, urmând ca startul campaniei electorale să fie dat pe 6 mai, potrivit unor proiecte de hotărâri ale Guvernului privind alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, puse în dezbatere de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii