”Ai plecat mult prea departe!”. Mesaje emoționante în memoria lui Andrei, tânărul din Lancrăm care și-a pierdut viața într-un accident de mașină
Moartea fulgerătoare a lui Andrei, tânărul de 19 ani din Lancrăm care și-a pierdut viața în urma unui cumplit accident de mașină, a lăsat un gol imens în sufletele familiei, persoanelor apropiate și colegilor. Sute de mesaje emoționante au fost postate pe rețelele de socializare, prin care cei dragi transmit ultimele gânduri.
Reamintim că Andrei a murit nevinovat vineri, 15 ianuarie, într-un accident produs pe DN1, la ieșirea din Alba Iulia spre Sebeș. Un TIR cu număr de Constanța, care se deplasa din direcția Alba Iulia – Sebeș, s-a angajat într-o depășire neregulamentară și după ce a pătruns pe contrasens s-a ciocnit frontal cu un autoturism marca Renault Kangoo. În urma impactului, șoferul din Renault a fost rănit, iar Andrei, care se afla pasager pe scaunul din dreapta, s-a stins la spital, unde fusese transportat de urgență.
Mesajele postate pe Facebook îl descriu pe Andrei ca pe un om cu suflet mare, un înger de băiat și o persoană tot timpul cu zâmbetul pe buze.
Poate cele mai emoționante mesaje au fost ale fratelui său: ”Stelele se sting neașteptat în suflet, iremediabil și final, fără putința de a realiza în totalitate golul ivit în inima noastră, fără a înțelege absurdul momentului de a nu mai fi… Fratele meu, Andrei, ai plecat mult prea departe, mult prea curând, dar vei fi mereu deasupra noastră, suflet bun și curat!”, este unul dintre mesajele lui Mădălin, postate pe rețeaua de socializare Facebook.
”L-am invidiat mereu pentru cât de zâmbăreț și detașat reușea să fie în fața problemelor vieții. Chiar dacă a fost fratele mai mic, cred că el m-a ajutat și mă va ajuta mai mult decât am reușit eu să îl ajut. Și este nedrept să se termine așa… Poate, în viața-i scurtă, a trebuit să epuizeze mai repede toată fericirea promisă, încât niciun sentiment să nu-i scape. Nu îmi doresc să fiți triști, vreau doar să aveți grijă de voi, să vă iubiți familiile, prietenii, să vă bucurați zilnic de existentă și să conștientizați că trecerea noastră prin această lume este aproape totdeauna mai scurtă decât ne închipuim. Mulțumesc sutelor de oameni care ne-au fost alături…de fapt nu prin cuvinte aș putea mulțumi…”, a mai scris Mădălin.
Un alt mesaj, tulburător, plin de durere, dar și de învățăminte pentru tânăra generație și nu numai, a fost postat de fratele său după înmormântare:
”Nu depărtarea este cel mai greu plumb care se prăvălește pe suflet ci lipsa definitivă a ancorelor făurite să aducă orizontul mai aproape. Identitatea noastră se construiește pe amintiri care se zidesc zi de zi și suferim când turnul vieții se fisurează, se surpă implacabil iar amintirile încetează să se alipească prezentului și se scurg într-un singur sens, în trecut. Trăim în lumea în care suntem dresați să alergăm după bani și obiectele iar în goana noastră oarbă uităm că suntem alcătuiți din trăirile și amintirile oferite de cei dragi. Este mai cool să te lauzi cu un nou telefon modern decât să spui că te-a bucurat nespus o cină cu întreaga familie. Viața modernă ne învață să ne fie rușine să ne exprimăm sentimentele și ne poruncește să folosim cardul de credit cât mai frecvent […] Astăzi, înmormântarea fratelui meu, a fost pe departe cel mai crunt moment din banala mea existentă. O zi în care am simțit tot spectrul de emoții – de la imensul val de compasiune ridicat de cei prezenți și de cei care mi-au scris, până la ura de a trăi într-o Românie murdară și coruptă, în care se fură masiv încât nu avem drumuri civilizate, pădurile se răresc iar oamenii sunt domesticiți să accepte salarii insuficiente chiar nevoilor unei vieți modeste. Și am mai simțit ceva – că Andrei a plecat dintre noi fiind liniștit pe drumul pe care urcă lin iar acest sentiment mi-a evaporat suferința dintr-o emisferă a inimii. Cealaltă parte a rămas mâhnită că nu mi-am făcut mai mult timp să fiu aproape de el și că nu i-am aflat sursa neliniștilor din ultimele săptămâni…Viața este o eternă lecție de căutare a echilibrului esențial. Am scris aceste rânduri în special pentru tinerii care au pierdut recent o sursă de bucurie, ale căror amintiri s-au legat de Andrei. Am scris nu pentru a căuta să provoc tristețe. Vreau să le spun acestora că sunt o generație frumoasă, pe care este fundamental să o înțelegem și să o iubim, pentru că sunt speranța unei Românii mai bune. Astăzi mii de amintiri au înghețat însă căldura umană a celor rămași este puternică. Acelor care au arătat compasiune mie și celor apropiați fratelui meu, vă mulțumesc și mă înclin!”
”De acum încolo, tu vei trăi prin mine”, a scris, cuprinsă de o durere nemărginită, și iubita lui Andrei, care, alături de mesaj, a postat și ultima fotografie făcută împreună: ”Omul meu minunat, mă doare sufletul când mă gândesc că nu mai ești printre noi, printre oamenii care te iubesc, lângă mine mai ales. Te rog eu să fii bine, să nu-ți fie teamă și să ai grijă de noi de acolo de sus! De acum încolo, tu vei trăi prin mine, mereu când îmi va fi dor, mă voi uita în suflet știind că te voi găsi acolo, încălzindu-mi inima. Te iubesc din suflet, îngerașul meu păzitor (asa cum îți plăcea ție să te alint, ” îngeraș” )! Odihnește-te în pace, suflet drag! Te iubesc!
Sunt fericită, pentru că tu acolo sus, nu mai suferi și pentru că știu că acum esti printre cei drepți, printre oamenii cu sufletul mare și bun, așa cum îl aveai tu, puiule! Sufletul nostru drag, de acolo de sus, înger fiind veghează asupra noastră. Te iubesc! Nu te voi uita niciodată!”
Vestea morții lui Andrei a șocat și îndurerat toată lumea. Colegi, prieteni, dar și simpli oameni care nu l-au cunoscut au lăsat mesaje de condoleanțe, dar și de revoltă, neînțelegând de ce a trebuit să fie așa…
”Nu înteleg de ce te-a luat Dumnezeu așa repede de lângă noi… Un băiat de nota 10, mereu cu zâmbetul pe buze, glumeț…acum ai plecat sus, la ceruri, și sper să ai grijă de noi, mai ales de iubita ta (Dănu)! Dormi în pace, suflet bun! Dumnezeu să te ierte și să te odihnească în pace!”
”Ți-ai câștigat locul în inimile noastre și acolo vei rămâne veșnic. Un suflet bun s-a dus la Cer Caci Domnul l-a chemat. Sunt întrebări, dar nu-i răspuns. De ce s-a întâmplat? Ce durere și ce chin avem în noi acum…Aș vrea să cred că pot să te opresc din acest drum. Dar Dumnezeu m-a învățat că moartea nu-i sfârșitul, ci drumul către o altă viață, căci e doar începutul către o viață veșnică în care Domnul te-a purtat să-i fii alături Lui, UN ÎNGER DE BĂIAT”.
”Nu l-am cunoscut pe acest băiat, dar de câteva zile i-am urmărit contul de Facebook și am plâns cum nu am mai făcut-o de foarte mult timp. Mi-am dat seama că a fost un băiat foarte bun cu un suflet foarte mare, un băiat pe care și l-ar dori oricine ca prieten! Cred că a avut o viață frumoasă alături de iubita lui Dana pe care se pare că o adora! Sunt sigură că nimeni niciodată nu va putea sa uite acest suflet minunat! Doresc familiei multa putere să treacă peste această grea încercare a vieții!
O doamne, un copil asa tânăr, frumos și sănătos ? A plecat la cer ? nu sunt cuvinte de consolare, durerea e prea mare. Dumnezeu să te ierte, copil frumos!”
”E o vorbă din bătrâni că atunci cand mor părinții lacrimile DOR , iar când mor copiii lacrimile ARD !!! DOAMNEEE!!! Nu pot să cred!!! Un suflet atât de tânăr și curat care a plecat printre îngeri prea repede. E o durere cumplită. Dumnezeu să aline suferința părinților, dar si a voastră a fraților și să vă dea putere! Dumnezeu să il odihnească în pace pe ANDREI acolo unde sufletele dreptilor se odihnesc!!! Condoleanțe!”
”S-a stins un Luceafăr de pe pământ pentru a străluci acolo sus în eternitate. Dumnezeu să îl odihnească în pace!”.
”Zbor lin cu îngeri să ai!”
”Fie ca sufletul lui Andrei să călătorească în Lumină și cu Lumină, acolo unde, fiecare vom ajunge cândva!”, sunt doar câteva dintre mesajele postate de prietenii lui Andrei pe rețeaua de scoializare Facebook.
Andrei a fost înmormântat, luni, în cimitirul din localitatea natală Lancrăm, acolo unde familia, colegii, prietenii și oamenii din comunitate l-au condus pe ultimul drum. Dumnezeu să aibă grijă de sufletul lui!”. (A.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii