Clement Negruț (MP): Luna decembrie a însemnat pentru România pierderea unui examen extrem de important – autostrăzile
Luna decembrie a anului 2015 a însemnat pentru România pierderea unui examen extrem de important: Autostrăzile. Nota de plată este în valoare de 8 miliarde de euro sau chiar mai mult, din cauza necheltuirii fondurilor puse la dispoziție de Uniunea Europeană. La finele lui 2015 țara noastră a ajuns la performanța istorică de a avea mai puţini kilometri funcţionali de autostradă decît la început. În anul 2012 marea minciună politică numită USL ne promitea mii de kilometrii de autostradă, înfiinţa chiar Ministerul Marilor Proiecte pentru a se juca unii de-a constructorii de drumuri.
Autostrada Orăștie – Sibiu cu celebrul Lot 3 ianugurat în grabă în ajunul alegerilor prezidențiale, pentru imaginea lui Victor Viortel Ponta, e tot în lucru și acum. Plătim prețul acelei presiuni politice de a inaugura un lot de autostradă. După cum bine știți sectorul de autostradă despre care vorbim este închis și la această oră din cauza problemelor apărute imediat după darea lui în folosință. Deși reprezentanții CNADNR spuneau la vremea demolării că numai o lună și jumătate va sta închis acest sector de drum, iată că suntem în ianuarie 2016 și lucrurile stau la fel, iar după ultimele declarații de la Ministerul Transporturilor, contractul cu firma italiană a fost reziliat şi abia spre toamna acestui an s-ar putea să circulăm din nou pe acest drum. Cu toate acestea constructorul italian în seama căruia este pus acest dezastru și-a încasat aproximativ 99% din bani iar Statul Român mai are doar posibilitatea de a executa scrisorile de garanție în valoare de 60 de milioane de lei. Nota de plată generată de acest dezastru este mult însă mai mare. CINE VA PLĂTI LUCRĂRILE PE O AUTOSTRADĂ CARE SE SCUFUNDĂ ?
Altă situație extrem de gravă: Autostrada Sebeș – Turda, care ne arată că România încă nu este ,,țara lucrului bine făcut”; ci e mai degrabă ,,țara lucrului nefăcut” mai ales dacă stăm să privim spre loturile 1 și 2 ale acestei autostrăzi. Lucrările sunt mult întârziate și finalizarea acestora ar putea dura încă un an. Lipsa avizelor, a autorizaţiilor sau pur şi simplu nepăsarea constructorilor şi a autorităţilor ţin aceste şantiere pe loc. Gândiți-vă că în două luni ar fi trebuit să putem circula pe ultimii kilometri din această autostradă. În 2016 ar putea fi gata lotul 3 și lotul 4, cu stadiu de 16,3%. Însă pe primele două loturi nu s-a lucrat aproape deloc. Lipsesc încă autorizaţiile de construcţie. Ministerul Fondurilor Europene estimează că lucrările se vor încheia abia după jumătatea lui 2018.
Asta e situația tristă sau blestemul autostrăzilor din România. Blestem venit odată cu USL şi Ponta, acel Ponta, care nu a putut decât să taie panglicile pentru tronsoanele de autostradă care au fost realizate în cadrul proiectelor ce aparțin guvernărilor anterioare. Și-au însușit niște merite pe nedrept. Lipsa de reacţie a liderilor locali PNL şi PSD nu mă miră pentru că sunt aceeaşi care în 2012 ne minţeau cu ,,mari proiecte ,, iar acum aceeaşi lideri PSD şi PNL girează un Guvern de Tehnocraţi care nu se implică şi nu susţin financiar investiţile în zona infrastructurii rutiere.
Această situație nu mai poate continua așa. Mişcarea Populară cere actualului Guvern să acționeze pentru stoparea tuturor problemelor de până acum care au creat prejudicii economice majore țării noastre pe linia infrastructurii rutiere.
Preşedinte MP Alba, Deputat Clement Negruţ
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan