Alimentele recomandate pentru menținerea creierului într-o formă bună
Consumul de kefir, usturoi sau napi este recomandat pentru menținerea creierului într-o formă bună, potrivit doctorului american David Perlmutter.
În Statele Unite este în vogă un curent care vizează tratarea bolilor neurologice prin grija acordată la ceea ce se întâmplă la nivelul microbiotei sau florei intestinale, cu alte cuvinte realizându-se o legătură explicită între intestin și creier, scrie 20minutes.fr.
Pentru neurologul american David Perlmutter, autor al cărții „Intestinul în ajutorul creierului”, este esențială preocuparea față de bacteriile din organism pentru evitarea depresiei, a sclerozei în plăci, a bolii Alzheimer, autismului și altor boli. În afară de sfaturile clasice care recomandă consumul de alimente bio, evitarea produselor prelucrate, a conservelor, medicul enumeră câteva alimente care protejează creierul pe termen lung.
Un prim grup este format din alimente „probiotice” sau care conțin bacterii benefice. Sunt alimentele fermentate, îndeosebi varza murată și produsele lactate cu bifidobacterii sau lactobacili din surse naturale. Potrivit doctorului Perlmutter, bacteriile joacă un rol multiplu în organism. „Ele mențin o stare bună a învelișului intestinal, echilibrează PH-ul din organism, joacă rol de antibiotic, antiviral, reglează imunitatea și controlează inflamațiile”, afirmă neurologul, care recomandă iaurturi, kefir (produs fermentat pe bază de lapte de capră), kimchi (produs tradițional coreean din legume și ardei iute), varză murată și alimente marinate.
Pentru protejarea creierului se recomandă și alimente sărace în glucide, în contextul în care tendința alimentației moderne este excesul de zahăr și cereale. Doctorul Perlmutter afirmă că, „cu cât se consumă mai multe zaharuri, cu atât microbiota este mai bolnavă…Trecând în secolul al XX-lea de la o alimentație bogată în grăsimi și în fibre la una bogată în glucide, oamenii au început să sufere de boli ale creierului”. Astfel, un regim prea bogat în zaharuri și sărac în fibre ar mări riscul de permeabilitate intestinală, de perturbare a sistemului imunitar și de inflamare generală, care ar afecta și creierul. Alimentele indicate sunt legumele verzi, ceapa, roșiile, dovleacul, semințele de floarea-soarelui, proteinele (din ouă, pești sălbatici, fructe de mare, carne de pasăre și vită), zarzavaturi și condimente.
O stare bună a creierului poate fi menținută și cu alimente bogate în grăsimi bune, recomandate de doctorul Perlmutter, a cărui teză nu este însă unanim acceptată. Ea se bazează totuși pe studiul Framingham realizat în anii 2000 de cercetători de la Universitatea din Boston, care se referă la relația dintre nivelul de colesterol total și performanțele cognitive. Rezultatul a fost că „cele mai scăzute niveluri de colesterol se asociază cu performanțe cognitive modeste în privința gândirii, atenției, concentrării și fluidității verbale”. Acest lucru sugerează faptul că un rol protector al creierului i-ar reveni colesterolului. Printre alimentele recomandate în acest sens se numără uleiul de măsline extra, susanul, untul purificat, măslinele, brânzeturile și semințele.
Și alimentele bogate în polifenoli exercită un rol benefic asupra creierului. Această categorie implică remedii naturale pentru sănătatea bacteriilor. În realitate „plantele produc polifenoli pentru a se proteja. Sunt antioxidanți puternici, analizați în domeniile bolilor cardiovasculare, osteoporozei, cancerului sau diabetului”, arată medicul menționat. Unele studii au arătat că prezența lor în alimentație scade marcării de stres oxidativ, ceea ce duce la reducerea riscului de boli neurologice. În acest grup intră vinul, ceaiul, cafeaua și ciocolata.
Alimentele bogate în probiotice sunt ingredientele „preferate” de bacteriile intestinale, care le asigură creșterea. În lipsa acestor bacterii, alimentele nu ar putea fi digerate. Potrivit lui Perlmutter, probioticele prezintă multe avantaje: reduc afecțiunile asociate cu diareea, contribuie la protejarea împotriva cancerului de colon, ameliorează absorbția de minerale și previn obezitatea, inducând un sentiment de sațietate. Nu trebuie ocolite usturoiul, ceapa, napii, sparanghelul și prazul (toate crude).
Un rol important în protejarea creierului îl are și apa filtrată, deoarece intestinul uman nu era obișnuit inițial să absoarbă clor, element indispensabil totuși pentru o apă curată la robinet. Un filtru de apă aplicat apei menajere ajută la limitarea efectului substanțelor chimice asupra organismului. (V.N.)
Sursa Agerpres
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sănătatea și natură
Micul dejun pe timpul toamnei: Ce trebuie să mâncăm de dimineață pentru a oferi organismului energia necesară
Micul dejun pe timpul toamnei: Ce trebuie să mâncăm de dimineață pentru a oferi organismului energia necesară Nutriţionista Rusakova spune că toamna este cel mai indicat să mâncăm salate şi omletă la micul dejun. Un mic dejun ideal de toamnă ar trebui să includă fibre şi proteine vegetale, a declarat Daria Rusakova, nutriţionist şi candidat […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii