Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Actualitate

Din 14 ianuarie, deținătorii de arme pot fi examinați psihologic oricând, la cererea autorităţilor

Ziarul Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

armeDeținătorii de arme letale şi neletale ce necesită autorizare vor fi obligați să se supună unui examen psihologic în orice moment, dacă autorităţile solicită acest lucru în baza unei constatări motivate, potrivit unui act normativ care va intra în vigoare joi. În caz că nu se vor prezenta la examinare, aceste persoane îşi vor pierde dreptul de a deţine arme. În prezent, această verificare este făcută doar înainte de obţinerea autorizării şi la momentul reînnoirii valabilităţii acesteia.

Introducerea examinării psihologice şi/sau medicale în orice situaţie motivată constatată de poliţişti sau de medici şi/sau psihologi – pentru persoanele care deja deţin arme letale şi neletale supuse autorizării – este prevăzută în Legea nr. 319/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor. Aceasta a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 929 din 15 decembrie 2015 şi se va aplica începând din 14 ianuarie 2016.

Concret, persoanele care au arme letale şi neletale pentru care este necesară autorizarea vor fi obligate să se prezinte la un examen psihologic şi/sau medical la cererea poliţiştilor. Astfel de solicitări vor putea fi făcute atunci când se constată motivat că examinarea este necesară pentru menţinerea autorizării.

„Deţinătorii de arme letale şi neletale supuse autorizării sunt obligaţi să se supună examenului psihologic şi/sau medical, la solicitarea expresă a structurilor de poliţie competente, în situaţia în care acestea constată motivat că există indicii comportamentale temeinice care ar putea reclama necesitatea examinării psihologice şi medicale, în vederea menţinerii autorizării pentru a deţine sau, după caz, a purta şi a folosi arme şi muniţii letale sau neletale supuse autorizării”, scrie în Legea nr. 319/2015.

De asemenea, deţinătorii de arme letale şi neletale supuse autorizării vor fi obligaţi să se prezinte la examen atunci când medicii şi/sau psihologii recomandă expres acest lucru autorităţilor competente. Într-o astfel de situaţie, recomandarea va fi făcută dacă, în urma examenelor sau intervenţiilor medicale/psihologice curente, se constată necesitatea examinării pentru menţinerea autorizării.

„Deţinătorii de arme letale şi neletale supuse autorizării sunt obligaţi să se supună examenului psihologic şi/sau medical, la recomandarea expresă a medicului şi/sau a psihologului, adresată autorităţii competente, în situaţia în care în urma examenelor sau intervenţiilor medicale/psihologice curente constată indicii comportamentale temeinice care ar putea reclama necesitatea examinării psihologice şi medicale, în vederea menţinerii autorizării pentru a deţine sau, după caz, a purta şi a folosi arme şi muniţii letale sau neletale supuse autorizării”, se mai arată în actul normativ.

În momentul de faţă, persoanele care vor să deţină arme letale sau neletale trebuie să fie verificate din punct de vedere psihologic şi medical doar atunci când solicită autorizarea sau prelungirea valabilităţii acesteia.

Dacă persoanele cărora li s-a solicitat să se prezinte la examinarea psihologică şi/sau medicală nu vor face acest lucru în cel mult 30 de zile, acestea îşi vor pierde dreptul de a deţine arme. Totodată, de reţinut este că dreptul de a deţine arme va fi suspendat atunci când se constată că este necesară o examinare urgentă pentru menţinerea autorizaţiei.

În România, la momentul actual, în evidenţele autorităţilor există 145.126 de persoane fizice autorizate să deţină arme şi muniţii letale şi neletale, potrivit informaţiilor furnizate, la solicitarea AvocatNet.ro, de Inspectoratul General al Poliţiei Române. Dintre acestea, 71.168 au arme letale, iar 73.958 au arme neletale.

Unităţile psihologice certificate şi unităţile medicale autorizate vor fi obligate să păstreze evidenţa examinărilor în registre speciale, conform documentului care va intra joi în vigoare. Acestea vor trebui să transmită poliţiei, în maximum cinci zile, rezultatul examinărilor, atunci când se emit recomandări de reexaminare sau avizul de inaptitudine.

Permisul de armă va avea în continuare o valabilitate de cinci ani, dar la calcularea acestui termen nu va mai fi exceptată perioada de suspendare. Valabilitatea va putea fi prelungită cu încă cinci ani, dacă sunt îndeplinite condiţiile impuse de lege pentru deţinerea armelor letale şi neletale. Totuşi, pentru păstrarea permisului, nu va mai fi necesar ca arma să aibă efectuată inspecţia tehnică periodică, dar deţinătorul va trebui să dovedească faptul că a făcut anual o şedinţă de tragere într-un poligon autorizat (exceptând vânătorii).

Pe deasupra, nu doar pentru armele letale va fi necesară absolvirea unui curs de instruire teoretică şi practică, organizat de o persoană juridică autorizată, ci şi pentru armele neletale. În această situaţie, după data de 14 ianuarie 2016, dovada efectuării cursului se va face cu ocazia primei prelungiri a valabilităţii permisului de armă. De reţinut este că procedura de autorizare se va suspenda până la dovedirea absolvirii acestor cursuri, în cazul celor care la data de 14 ianuarie 2016 vor avea cererile de autorizare în proces de soluţionare.

Iniţiatorii vor înăsprirea condiţiilor de deţinere a armelor deoarece, după cum scrie în expunerea de motive ce a însoţit proiectul de lege, „a devenit deja o obişnuinţă ca în fiecare zi mass-media să prezinte diferite conflicte stradale între cetăţeni care nu au reţinere în a folosi armele, în special din categoria celor neletale”.

Potrivit Legii armelor şi muniţiilor, arme letale sunt cele care pot cauza moartea sau rănirea gravă a persoanelor. Printre acestea se numără, de exemplu, armele de foc scurte, semiautomate sau cu repetiţie, cu percuţie centrală şi armele de foc lungi semiautomate ale căror încărcătoare şi camere conţin mai mult de trei cartuşe.

Arme neletale sunt cele care au un scop utilitar, de distracţie sau autoapărare şi care nu cauzează moartea persoanelor. De exemplu, neletale sunt pistoalele care trag cu proiectile din cauciuc şi armele scurte/lungi cu aer comprimat (care dezvoltă o viteză a proiectilului mai mare de 220 m/s). (C.M.)

sursa: avocatnet.ro

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni

Ziarul Unirea

Publicat

în

Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea