Măsuri ale Poliției Alba pentru siguranța elevilor. Sfaturi utile pentru părinți și copii
Poliţiştii din Alba vor continua activităţile pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică în incinta şi în zonele adiacente unităţilor de învăţământ dar şi pentru creşterea siguranţei elevilor, prin reducerea riscului de producere a accidentelor rutiere.
Potrivit IPJ Alba, “acţiunile poliţiştilor, în unităţile de învăţământ şi în imediata apropiere a acestora sunt continuate, în contextul reluării, la data de 11 ianuarie a.c. a cursurilor şcolare.
Astfel, patrulele de poliţie sunt prezente în zona şcolilor, fiecare unitate de învăţământ fiind inclusă în itinerariile de patrulare auto şi pedestre ale poliţiei, iar poliţiştii de la prevenire şi cei de la proximitate organizează, în continuare, întâlniri cu elevii şi cadrele didactice din şcolile judeţului Alba.
Totodată, poliţiştii de la rutieră sunt prezenţi, în apropierea şcolilor, în zonele cu trafic aglomerat, pentru fluidizarea circulaţiei şi prevenirea accidentelor rutiere în care sunt implicaţi elevii”.
Pentru prevenirea evenimentelor nedorite, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba aduce în atenţia elevilor şi părinţilor, o serie de recomandări:
Dragi copii:
- Respectaţi regulile de circulaţie şi nu alergaţi pe trecerile de pietoni!
- Evitaţi zonele slab iluminate sau mai puţin circulate atunci când vă fixaţi un traseu pentru şcoală şi nu întârziaţi pe drum! Alegeţi să parcurgeţi acest drum împreună cu alţi colegi, mai ales dacă la ieşirea de la ore este seară!
- Evitaţi utilizarea telefonului mobil pe stradă. E de preferat să nu ascultaţi muzică la căşti atunci când vă deplasaţi pe drumurile publice, deoarece atenţia voastră este, astfel, mult diminuată!
- Nu acceptaţi compania unor persoane necunoscute şi nu primiţi nimic de la acestea, indiferent ce vă spun!
- Evitaţi să aveţi asupra voastră sume mari de bani sau bijuterii deosebite, pentru a nu atrage atenţia infractorilor!
- Alegeţi-vă cu grijă prietenii! Păstraţi-vă calmul când discutaţi în contradictoriu şi nu recurgeţi niciodată la violenţă pentru a vă impune părerile!
- Aveţi grijă de lucrurile personale şi de bunurile şcolii! Nu umblaţi cu lucrurile colegilor fără acordul lor şi nu le ascundeţi, nici măcar în joacă!
- Păstraţi liniştea şi curăţenia în şcoală, nu alergaţi pe scări şi nu vă împingeţi colegii în pauze! Protejaţi elevii mai mici şi ajutaţi-i să se simtă în siguranţă!
- În timpul pauzelor, nu părăsiţi incinta şcolii sau curtea unităţii de învăţământ!
- Semnalaţi profesorilor prezenţa unor străini în şcoală sau în curte!
- Sunaţi la 112 dacă sunteţi în pericol sau martorul unei infracţiuni!
Stimaţi părinţi:
- Încurajaţi-vă copilul să vă povestească ce prieteni are, cu ce probleme se confruntă şi cum îşi petrece timpul liber!
- Petreceţi cât mai mult timp împreună şi fiţi dumneavoastră înşivă un bun exemplu!
- Implicaţi-l în activităţi sportive sau artistice, în funcţie de aptitudini! Nu îl lăsaţi să petreacă prea multe ore în faţa calculatorului şi nu-i permiteţi să stea seara, afară, până la ore târzii!
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Legea mirosurilor te poate lăsa fără bani în portofel! Amenzi de 30.000 de lei pentru cei care stau la bloc pentru mirosul de mâncare gătită!
Legea mirosurilor te poate lăsa fără bani în portofel! Amenzi de 30.000 de lei pentru cei care stau la bloc pentru mirosul de mâncare gătită! Inițiatorii legii mirosurilor au explicat cum pot fi trași la răspundere cei care stau la bloc, în cazul în care ceilalți locatari se plâng de mirosul de mâncare gătită. Legea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum o zi
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 18 ore
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale