La piața agroalimentară din centrul municipiului Alba Iulia se lucrează încet, foarte încet sau deloc – FOTO
Unii au început anul cu stângul, alții cu dreptul, SC Telecerna SRL Deva, firma care a câștigat licitația pentru modernizarea pieței agroalimentare din centrul municipiului Alba Iulia nu a început anul deloc.
Firma trebuie să finalizeze lucrările în 12 luni, de la data semnării contractului, adică până în luna martie 2016, însă trebuie amintit că a promis reprezentanților primăriei, la câștigarea licitației, că va termina reabilitarea până la sfârșitul verii anului trecut.
Acest lucru, după cum se poate vedea, nu s-a întâmplat, la sfârșitul lunii august, firma ar fi trecut printr-o situație delicată din punct de vedere financiar, iar lucrările au fost întrerupte.
Toate acestea se întâmplă în paguba comercianților care au fost relocați în Piața Consiliul Europei și care s-au arătat nemulțumiți, încă de la început, de această mutare. Sperăm totuși, ca după sărbătoarea Bobotezei și a Sfântului Ioan Botezătorul, care vor încheia ciclul sărbătorilor de iarnă, SC Telecerna SRL Deva să înceapă anul cu dreptul. Asta pentru că nu doar vânzătorii de la tarabe sunt nemulțumiți, ci și micii antreprenori/comercianți care au o mică afacere în piața agroalimentară și care au pierdut ca urmare a numărului mic de persoane care mai frecventează zona de șantier.
Primăria Alba Iulia a lansat, în luna ianuarie 2015, licitația pentru lucrările de reabilitare a Pieței agroalimentare din centrul municipiului. Valoarea estimativă a contractului este de 2.824.214 de lei (fără TVA), respectiv 627.854 de euro.
Au depus oferte 3 firme: SC Casido SRL Brăila, SC Pomponio SRL Deva și SC Telecerna SRL Deva, ultima câștigând licitația cu prețul cel mai mic – 2.764.897 de lei. Finanțarea se va face de la bugetul local.
Lucrările vizează demolare totală sau parțială a structurilor existente și construirea unei piețe noi.
Potrivit proiectului, se vor desființa toate structurile metalice exterioare existente, se va demola platforma existentă a pieței, împreună cu trotuarele și drumul auto adiacent. Se asigură eliminarea mobilierului existent și eliberarea terenului pe suprafața de 3052,10 mp. La clădirea administrației piețelor în exterior se vor desființa structura metalică de protecție a scărilor, platformele scărilor aferente grupurilor sanitare. Se demontează tâmplăriile ferestrelor de pe fațadele sud, est, vest. În interior, în grupurile sanitare se demolează compartimentările, finisajele și tâmplăriile actuale.
De asemenea, se vor reface drumurile carosabile dinspre str. Nicolae Bălcescu, Calea Moților și zona de parcare dinspre str. Bucovinei, reabilitându-se, în total, o suprafață de 902 mp.
Totodată, circulația auto va fi reorganizată. Accesul va fi restricționat prin amplasarea unei bariere dinspre strada Nicolae Bălcescu. Aceasta va funcționa pentru personalul responsabil cu aprovizionarea doar în intervalele orare stabilite de către administrator, accesul altor autovehicule în piață fiind interzis (excepție făcând vehiculele speciale de intervenție).
Perimetral pieței, se propune un nou inel carosabil din asfalt, cu o lățime de 4 m, prevăzut cu alveole de aprovizionare și 6 locuri de parcare, în suprafață de 1001 mp. Se vor amenaja spații verzi în suprafață totală de 102,90 mp.
Pentru piață se vor asigura următoarele utilități, dotări și echipamente care să faciliteze desfășurarea activității în condiții optime:
– iluminat electric dispus în perimetrul trotuarului și corpuri de iluminat suspendate de planșeele copertinei;
– cișmele cu apă potabilă prezente la accesele principale și în zona de intersecție a fluxurilor principale;
– mobilier specific, prin gabaritare și natura materialului (beton impermeabilizat): 54 de mese pentru legume și fructe de dimensiunea 3.0×1.0 m; 31 de mese pentru legume și fructe de dimensiunea 1.5×1.0 m; 14 mese pentru flori de dimensiunea 3.0×0.6 m; 14 mese pentru flori de dimensiunea 1.5×0.6 m; 12 mese de dimensiunea; 2 lavoare; 4 bănci.
– copertină desfășurată pe întreaga suprafață a pieței, din beton impermeabilizat, prevăzut cu luminatoare și deschideri diferite a plăcilor pentru o bună ventilare naturală și pătrundere a luminii naturale.
– punct de colectare suprateran și depozitare subterană a deșeurilor rezultate din activitatea comercială (o platformă îngropată, pentru 4 containere de gunoi subterane, la o distanță de 60 cm de fațada vestică a clădirii administrației piețelor)
– corpuri de mobilier din beton cu locuri pentru amplasarea cântarelor de control și bazine pentru spălarea legumelor și fructelor.
[nggallery id=1483]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii