Rămâi conectat

Politică Administrație

Ioan Lazăr (ALDE): Parlamentarii ar trebui să muncească gratis și să fie aleși doar după ce sunt realizați financiar

Dragoş Suciu

Publicat

în

Omul de afaceri Ioan Lazăr opinează că pentru Camera Deputaților și Senat ar trebui să candideze doar persoane realizate din punct de vedere financiar sau profesional și, odată ajunse în Parlament, ar trebui să muncească gratis pentru cei care i-au ales.

Ioan Lazar07Astfel, fostul președinte al PLR Alba susține poziția președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, care a spus, într-o ședință a conducerii reunite a Parlamentului, că vrea să depună un proiect de lege potrivit căruia parlamentarii ”să muncească pe gratis”.

Afirmațiile lui Tăriceanu fost făcute în 21 decembrie, în ultima ședință din 2015 a Birourilor Permanente Reunite ale Camerei Deputaților și Senatului, potrivit stenogramei oficiale. Declarațiile vin în contextul în care parlamentarii și-au votat pensiile speciale cu o săptămână înainte, iar ulterior au votat pensiile speciale pentru aleşii locali.

Întrebat dacă susține declarația copreședintelui ALDE, Ioan Lazăr a afirmat că parlamentarii ar trebui să muncească fără indemnizație, iar pensiile speciale sunt nemeritate. Acesta nu s-a pronunțat cu privire la pensiile aleșilor locali precizând că nu le-a analizat.

Ioan Lazăr a completat că ”nimeni nu-i obligă să candideze” pentru această funcție.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Dezvoltarea sistemului informatic în primăria comunei Doștat: Licitație lansată pe SEAP pentru simplificarea procedurilor administrative pentru cetățeni

Bera Larisa

Publicat

în

Dezvoltarea sistemului informatic în primăria comunei Doștat: Licitație lansată pe SEAP pentru simplificarea procedurilor administrative pentru cetățeni Administrația comunei Doștat, a scos licitația, pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, care prevede implementarea unui sistem informatic pentru simplificarea procedurilor administrative în primărie. Citește și: Reabilitarea și modernizarea primăriei Doștat: Licitația de aproape jumătate de milion de lei, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea