Se modifică Legea contabilității: noi prevederi privind inventarierea
Ministerul Finanțelor Publice va modifica legea contabilității, în sensul că va adăuga noi prevederi în ceea ce privește realizarea unei inventarieri a patrimoniului unei persoane juridice, se arată într-un proiect de Ordonanță de urgență publicat de MFP pe site-ul propriu.
Inventarierea trebuie realizată de toate persoanele juridice care sunt prevăzute la art. 1 din Legea contabilității nr. 82/1991, și anume:
*Societățile comerciale, societățile/companiile naționale, regiile autonome, institutele naționale de cercetare-dezvoltare, societățile cooperatiste și celelalte persoane juridice;
*Instituțiile publice, asociațiile și celelalte persoane juridice cu și fără scop patrimonial;
*Subunitățile fără personalitate juridică, cu sediul în străinătate;
*Organismele de plasament colectiv care nu sunt constituite prin act constitutiv, astfel cum sunt prevăzute în legislația pieței de capital, fondurile de pensii facultative, fondurile de pensii administrate privat și alte entități organizate pe baza Codului civil;
*Persoanele fizice care desfășoară activități producătoare de venit, definite de Codul fiscal, și ale căror venituri sunt determinate în sistem real.
Legea contabilității prevede că aceste persoane juridice sunt obligate să inventarieze elementele de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii deținute la începutul activității, cel puțin o dată în cursul exercițiului financiar, precum și în cazul fuziunii, divizării sau lichidării și în alte situații prevăzute prin lege, cum ar fi:
– la cererea organelor de control, cu prilejul efectuării controlului, sau a altor organe prevăzute de lege;
– ori de câte ori sunt indicii că există lipsuri sau plusuri în gestiune, care nu pot fi stabilite cert decât prin inventariere;
– ori de câte ori intervine o predare-primire de gestiune;
– cu prilejul reorganizării gestiunilor;
– ca urmare a calamităților naturale sau a unor cazuri de forță majoră.
Actul normativ stabilește, în prezent, că MFP poate să aprobe excepții de la regula inventarierii anuale pentru unele bunuri cu caracter special aflate în administrația instituțiilor publice, la propunerea ordonatorilor principali de credite.
Nota de fundamentare a proiectului de Ordonanță de urgență explică necesitatea aducerii unor modificări legii contabilității. Astfel, se face referire la situațiile în care instituțiile publice nu pot efectua inventarierea la finele anului din cauză că și-au schimbat sediile și/sau spațiile de depozitare ale bunurilor.
În acest sens, proiectul de Ordonanță de urgență lansat de minister adaugă o nouă informație în cadrul articolului 7 al Legii contabilității. Mai precis, dacă în timpul inventarierii care are loc la finalul anului, au loc schimbări ale sediilor și/sau ale spațiilor de depozitare ale bunurilor aflate în patrimoniul sau în administrarea instituțiilor publice, atunci bunurile existente în sediile și/sau spațiile de depozitare respective vor fi cuprinse în registrul – inventar valoarea stocurilor faptice inventariate și vor fi înscrise în listele de inventariere ale anului anterior, după aprobarea acestei proceduri de către ordonatorii de credite. De asemenea, aceste liste vor fi actualizate cu intrările și ieșirile de bunuri până la sfârșitul perioadei de raportare.
În sensul aplicării noilor prevederi menționate în proiectul de Ordonanță de urgență MFP, ordonatorii de credite vor realiza un raport de analiză pe bază de bilanț. Acesta va însoți situațiile financiare anuale și va cuprinde informații referitoare la motivele care au dus la efectuarea inventarierii în condițiile prezentate mai sus.
De asemenea, în textul Ordonanței de urgență se menționează că aceste prevederi nu vor aplica în cazul reorganizărilor instituțiilor publice. (C.M.)
sursa:avocatnet.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918 În dupa-amiaza de 23 noiembrie, în iarna anului 1918, pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, un aparat de zbor pilotat de un erou trecut apoi în uitare şi […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii