Procurorii DNA au săltat un deputat PNL de pe Aeroportul Otopeni
Deputatul PNL Ioan Oltean a fost săltat, joi, de procurorii anticorupţie, de pe Aeroportul Otopeni şi dus cu mandat la sediul DNA pentru a fi audiat într-unul din dosarele ANRP în care este implicată şi protejata sa, Crinuţa Dumitrean.
Din primele informaţii, Oltean ar fi vizat într-un dosar privind retrocedări ilegale făcute de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) când instituţia era condusă de Crinuţa Dumitrean. Se pare că ar fi vorba despre o nouă despăgubire, de peste 109 milioane de lei, iar o parte dintre bani ar fi ajuns la un afacerist craiovean, Mihai Rotaru, implicat în acelaşi dosar.
ANI a constatat anul trecut că fostul preşedinte ANRP nu a putut justifica aproape 153.000 de euro, dar a achiziţionat nişte terenuri în Ilfov prin fostul vicepreşedinte PDL, ca mandatar.
Inspectorii ANI au cerut astfel, pe 20 aprilie 2012, reprezentanţilor comisiei de specialitate a Curţii de Apel Bucureşti să controleze averea Crinuţei Nicoleta Dumitrean, după ce au constatat că aceasta nu poate justifica aproape 153.000 de euro.
Aceşti bani rezultau ca diferenţă între veniturile ei oficiale şi cheltuielile făcute în perioada 2006 – 2009, când Dumitrean a îndeplinit funcţiile publice de preşedinte al ANRP, director adjunct al INA (Institutul Naţional de Administraţie) şi director în cadrul APIA (Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură).
Inspectorii ANI susţineau în cererea lor către judecători că diferenţa impresionantă de bani este urmarea unor tranzacţii imobiliare, care nu au fost menţionate în declaraţia de avere de către Dumitrean. O parte din aceste tranzacţii au fost făcute în numele Crinuţei chiar de către liderul PDL Ioan Oltean, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor în acel moment.
Concret, în 2006, Ioan Oltean a achiziţionat ca mandatar al Crinuţei trei terenuri situate în comuna Dascălu, din judeţul Ilfov. Terenurile respective au suprafeţe de 9.400, 10.000 şi 14.965 de metri pătraţi şi au costat 59.500 de lei, potrivit contractelor de vânzare-cumpărare.
Sursa RomaniaTV
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorala | Administraţia liberală a adus investiţii de peste 15 milioane euro – CRISTIAN ALBU, primarul Abrudului renăscut
Administraţia liberală a adus investiţii de peste 15 milioane euro – CRISTIAN ALBU, primarul Abrudului renăscut Echipa liberală care a preluat în anul 2020 Primăria Oraşului Abrud a demonstrat că, acolo unde există voinţă şi implicare, se pot obţine rezultate demne de un oraş european. Cu un buget insuficient pentru ceea se dorea, dar cu […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
CODUL BUNELOR MANIERE. SALUTUL – primul semn al politeţii. Cine trebuie să salute primul: femeia, bărbatul, şeful sau vârstnicul? Reguli de bază
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de SFINŢII CONSTANTIN şi ELENA 2024. Ce SMS-uri, felicitări, urări puteţi trimite celor dragi cu ocazia zilei de nume
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Ce nume se sărbătoresc de Sfinții Constantin și Elena: În jur de 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica în 21 mai
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Cui trebuie să îi spui ”La mulți ani” de Sfinții Constantin și Elena. Nume derivate din numele Constantin și din Elena
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfinții Constantin și Elena 2024. FELICITARI și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Cine au fost Sfinții Împărați Constantin și Elena, unii dintre cei mai cunoscuți sfinți ai creștinătății, sărbătoriți pe 21 mai