IPJ ALBA: ”Conduceți prudent! Viața are prioritate!” – recomandări pentru șoferi, pe timp de iarnă. Drumuri închise circulației până în primăvara anului viitor
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba recomandă tuturor conducătorilor auto să respecte cu stricteţe regulile de circulaţie, semnificaţia indicatoarelor, îndrumările agenţilor de circulaţie şi să-şi echipeze în mod corespunzător autovehiculele. Totodată aminteşte interdicţia de a pătrunde pe drumurile închise circulaţiei pe timp de iarnă.
Având în vedere prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie, iminenţa producerii de polei şi a căderilor de zăpadă ce sunt anunţate pentru perioada imediat următoare, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba recomandă tuturor participanţilor la traficul rutier:
– Înainte de a pleca la drum, informaţi-vă temeinic despre condiţiile meteo şi starea drumurilor, apelând unul dintre numerele de telefon: 9360, 3157566, 3186609 sau 3186631 ale Comandamentului Central de Iarna;
– Adaptaţi permanent viteza la condiţiile de drum (carosabil acoperit cu zăpadă, gheată sau polei);
– Circulaţi cu o viteză care să nu depăşească 30 km/h, în localităţi, sau 50 km/h în afara lor când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă, zăpadă bătătorită, mâzgă sau piatră cubică umedă. Conform prevederilor legale în domeniu reprezintă obligaţie a conducătorului de vehicul.
– Folosiţi corespunzător sistemul de iluminare-semnalizare, cât şi cel de climatizare si dezaburire, pentru a vedea si a putea fi văzuţi in trafic. Reamintim că legislaţia rutieră prevede obligativitatea folosirii luminilor de întâlnire, în afara localităţilor şi în timpul zilei;
– Păstraţi în mers o distanţă suficientă pentru a putea opri în condiţii de siguranţa atunci când condiţiile de deplasare sunt nefavorabile;
– Echipaţi autovehiculul cu pneuri corespunzătoare;
– Verificaţi periodic acumulatorul acestuia;
– Nu bruscaţi comenzile si folosiţi cu preponderenta frâna de motor;
– În zilele cu ploi, lapoviţă sau ninsoare, acţionaţi din timp ştergătoarele de parbriz;
Reamintim conducătorilor auto că, potrivit prevederilor legale, au obligaţia de a-şi echipa autoturismele cu anvelope de iarnă, în condiţiile în care circulă pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.
În cazul vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone şi a celor de transport persoane cu mai mult de nouă locuri pe scaune, autovehiculul trebuie echipat cu anvelope de iarnă pe axele de tracţiune şi să aibă montate pe aceste roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante omologate.
Nerespectarea acestor prevederi reprezintă contravenţie care este sancţionată între 9 şi 20 puncte amendă, (945 şi 2.100 lei), sancţiunea contravenţională fiind însoţită de reţinerea certificatului de înmatriculare.
Totodată, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba informează că traficul rutier se desfăşoară în condiţii de iarnă, pe majoritatea arterelor rutiere din judeţul Alba şi reaminteşte conducătorilor auto că în conformitate cu prevederile art. 101 al. 3 pct. b din OUG 195/2002 „nerespectarea interdicţiei temporare de circulaţie instituite pe un anumit segment de drum public”, reprezintă contravenție şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 6 şi 8 puncte amendă (între 630 şi 840 lei) iar ca măsură complementară, permisul de conducere este suspendat pentru o perioadă de 60 de zile.
În judeţul Alba sunt două drumuri naţionale închise circulaţiei rutiere, pe timp de iarnă, după cum urmează:
– DN 67 C, de la kilometrul 67+400 de metri, până la kilometrul 79 +200 de metri (pentru perioada 15 noiembrie 2015 – 15 mai 2016);
– DN 1 R între Albac – Horea – Mătişeşti – Beliş este închis circulaţiei rutiere între kilometri 58 + 550 metri şi kilometrul 62 , începând cu data de 15 noiembrie 2015 până în 15 martie 2016.
Biroul de presă al IPJ Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum o oră
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii