Cum să emiţi pretenţii de la evitarea retrogradării? Golghetera HC Alba Sebeş, Alexandra Andrei a plecat la SCM Craiova!
HC Alba Sebeş îşi pierde jucătoarele pe bandă rulantă, ultima plecată fiind Alexandra Andrei, principala marcatoare în acest tur de campionat, care a semnat cu SCM Craiova în această dimineaţă! Cea mai bună handbalistă a nou-promovatei a venit în vară şi a fost printre puţinele echipiere ale Sebeşului ce a dat satisfacţie. Interul stânga a înscris 98 de goluri, din cele 308 realizate de HC Alba Sebeş, un procentaj excelent de 31 la sută din realizările fostei formaţii, Andrei fiind şi a treia marcatoare din Liga Naţională. „Am ajuns la o înţelegere cu conducerea şi am reziliat contractul de comun acord”, a spus handbalista în vârstă de 24 de ani (foto, stânga, nr. 17), care a renunţat la 4 luni de salarii.
*“Fără jucătoare de valoare şi cu experienţă e foarte greu”
Alexandra Andrei a ajuns la un acord cu SCM Craiova, debutantă în Cupa Cupelor, echipă pregătită de Simona Gogârlă, naşa sa de căsătorie. “Păcat că nu am putut face mai multe, dar nu regret cu nimic faptul că am acceptat să vin la Sebeş. Ideea iniţială a fost să stau aici doi ani, am venit cu gânduri bune, semnând pe un sezon cu posibilitate de prelungire pe încă unul. A fost o experienţă frumoasă, cu un colectiv plăcut”, a declarat jucătoarea. Handbalista a oferit şi explicaţii referitoare la parcursul dezamăgitor din acest tur al echipei pregătite de Seviştean Popa. “Sunt multe cauze la mijloc, n-aş vrea eu să vorbesc despre ele. În vară se discuta de achiziţii importante precum Ada Moldova sau Cartaş, dar nu s-au reuşit. Cu lotul de acum nu mai au nicio şansă să evite retrogradarea, e nevoie de jucătoare cu experienţă”, a conchis Alexandra Andrei, care a oferit şi explicaţia pentru care a acceptat oferta din Bănie: “mă întorc acasă, unde am jucat cu sufletul”.
*Andreea Ivan, suspendată pe termen nelimitat de HC Alba Sebeş
O altă jucătoare importantă adusă în intersezon, Andreea Ivan (foto dreapta, nr. 18) şi-a depus memoriu, a plecat de la Sebeş şi a semnat cu Unirea Slobozia. Pe de altă parte însă, până la soluţionarea litigiului, HC Alba Sebeş a suspendat-o pe termen nelimitat.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată CSM Unirea Alba Iulia a remizat rușinos cu Avântul Reghin, penultima clasată, scor 1-1 (0-1), pe „Cetate”, o mare surpriză în Seria 7, egal între echipe aflate la poli opuși ai ierarhiei. O mare dezamăgire pentru gruparea din Cetatea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan