POSDRU: Noi reglementari privind regimul de depunere a cererilor de rambursare
Ministerul Fondurilor Europene – Directia Generala Programe Capital Uman a publicat Ordinul ministrului fondurilor europene nr. 3128 privind regimul de depunere a cererilor de rambursare de catre beneficiarii POSDRU.
Ordinul a intrat in vigoare prin publicarea in Monitorul Oficial nr. 850 din 16.11.2015.
GUVERNUL ROMÂNIEI MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE
ORDIN privind regimul de depunere a cererilor de rambursare de către beneficiarii Programul Operaţional Dezvoltarea Resurselor Umane, pentru accelerarea absorbţiei de fonduri, în vederea evitării dezangajării automate a fondurilor alocate României
în baza Hotărârii Guvernului nr. 398/20ISpentru stabilirea cadrului instituţional de coordonare şi gestionare a fondurilor europene structurale şi de investiţii şi pentru asigurarea continuităţii cadrului instituţional de coordonare şi gestionare a instrumentelor structurale 2007-2013, a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, aprobată cu modificări prin Legea nr, 362/2009. cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare,
în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 218/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgentă a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, cu modificările şi completările ulterioare, ale Ordinului ministrului finanţelor publice nr. L792/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Programului operaţional sectorial „Dezvoltarea resurselor umane” aprobat prin Decizia Comisiei nr. 5.811 din 22 noiembrie 2007 în conformitate cu prevederile art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 759/ 2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin programele operaţionale, cu modificările si completările ulterioare
în temeiul art. 8 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 43/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Fondurilor Europene, cu modificările şi completările ulterioare,
MINISTRUL FONDURILOR EUROPENE
emite prezentul ordin
ART. 1
(I) Pentru proiectele finanţate începând cu cererea de propuneri de proiect 115, a căror implementare s-a finalizat până la data intrării in vigoare a prezentului ordin si pentru care există cheltuieli angajate în perioada de implementare a proiectelor şi plătite până la data apariţiei prezentului Ordin, dar nesolicitate Ia rambursare, beneficiarii pot solicita la rambursare aceste cheltuieli până la data de 27 noiembrie 2015, cu încadrarea în ultimul buget aprobat, prin depunerea unei cereri de rambursare în conformitate cu instrucţiunile Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane în vigoare.
(2) Beneficiarii care nu se încadrează în termenul prevăzut la alin.l pentru depunerea cererii de rambursare suportă cheltuielile aferente proiectului din resurse proprii.
ART. 2
Liderii de parteneriat sunt obligaţi să depună cereri de rambursare, dacă există solicitare scrisă din partea partenerului/partenerilor de implementare a proiectului, insotita de toate documentele justificative in conformitate instrucţiunile Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane în vigoare.
ART. 3
Ministerul Fondurilor Europene, prin Direcţia Generală Programe Capital Uman care îndeplineşte funactia de Autoritatea de Management pentru Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane şi Organismele Intermediare pentru Programul operaţional sectorial Dezvoltarea resurselor umane vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART. 4
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. (TB)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii