Poliția de Frontieră: Timpii de așteptare la granițe pot crește, în urma intensificării verificărilor
Poliția de Frontieră Română efectuează verificări amănunțite asupra persoanelor și mijloacelor de transport care tranzitează granițele țării, atât pe sensul de intrare, cât și pe cel de ieșire, și, ca urmare, avertizează că timpii de așteptare pentru efectuarea formalităților pot crește.
„Măsura are caracter temporar, scopul fiind prevenirea tranzitării frontierei de către persoane provenite din state aflate în zonele de conflict care pot derula activități ce reprezintă o amenințare reală la adresa securității interne și externe”, precizează vineri într-un comunicat de presă Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (IGPF).
Potrivit IGPF, au fost dispuse toate măsurile aflate în competența instituției pentru reducerea timpilor de așteptare și asigurarea unui control operativ și civilizat.
Poliția a luat măsuri de suplimentare a personalului care își desfășoară activitatea la verificarea documentelor și de creștere a numărului arterelor de control din punctele de frontieră.
„Pentru evitarea aglomerărilor, Poliția de Frontieră Română recomandă participanților la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniță, astfel încât să se preîntâmpine apariția suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt”, se arată în comunicat.
Poliția de Frontieră anunță că va continua cooperarea inter-instituțională la nivel european și un schimb operativ și eficient de date și informații la nivel național pentru combaterea eficientă a infracționalității transfrontaliere. (C.M.)
sursa:agerpres
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918 În dupa-amiaza de 23 noiembrie, în iarna anului 1918, pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, un aparat de zbor pilotat de un erou trecut apoi în uitare şi […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 16 minute
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii