Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Politică Administrație

Franța a anunțat că va cere suspendarea spațiului Schengen

Ziarul Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

Franța a anunțat că va cere, vineri, la Consiliul JAI, suspendarea spațiului Schengen, în urma atacurilor teroriste de la Paris.

SchengenÎn urma atacurilor teroriste de la Paris, mai mulţi miniştri de externe din statele Uniunii Europene au cerut luni, la sosirea la reuniunea Consiliului Afaceri Externe, intensificarea schimbului de informaţii între ţările lor pentru a face faţă ameninţării teroriste, transmite agenţia EFE.

‘Nu doar Franţa a fost atacată, ci întreaga Europă. Toţi am fost loviţi, vom răspunde împreună şi vom învinge împreună terorismul şi Daesh (gruparea Statul Islamic)’, a declarat, potrivit agenţiei EFE, ministrul francez al Afacerilor Europene, Harlem Desir.

Oficialul francez a cerut să se ia decizii privind cooperarea poliţienească şi judiciară, cum ar fi deblocarea proiectului privind Registrul european cu numele pasagerilor (PNR), combaterea traficului cu arme şi a finanţării terorismului, dar şi examinarea ‘posibilităţii consolidării controalelor la frontiere, atât în interiorul spaţiului Schengen, cât şi la frontierele externe’. El a vorbit şi despre intensificarea cooperării statelor europene cu cele care fac parte din coaliţia internaţională care luptă împotriva grupării Statul Islamic (SI) în Siria şi Irak, făcând referire atât la intensificarea operaţiunilor militare, cât şi la sprijinirea unei tranziţii politice în Siria.

Ideea intensificării schimburilor de informaţii între serviciile secrete europene a fost împărtăşită şi de alţi oficiali în declaraţiile de dinaintea Consiliului Afaceri Externe. Astfel, ministrul belgian de externe, Didier Reynders, a apreciat că ‘schimbul de informaţii este unicul mod de a identifice persoanele radicalizate’, el amintind că la ora actuală în Siria şi Irak alături de grupările jihadiste luptă circa 30.000 de combatanţi proveniţi din circa o sută de state.

La rândul său, ministrul german de externe, Frank-Walter Steinmeier, a declarat că acum ne aflăm în faţa unei ‘dileme’. ‘Toţi ştim că trebuie să continuăm lupta împotriva SI, dar în egală măsură ştim şi că lupta împotriva terorismului nu poate fi câştigată doar prin mijloace militare’, a indicat şeful diplomaţiei germane. În continuare el a cerut statelor membre ale UE să se ‘controleze’ şi să nu cedeze presiunii momentului luând ‘decizii eronate’.

La această ultimă idee s-a referit şi comisarul european pentru politica de vecinătate, Johannes Hahn, care a sugerat ‘să nu se confunde atentatele de la Paris cu refugiaţii care fug de război şi terorism’, scrie agerpres.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public

Ziarul Unirea

Publicat

în

Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea