Președintele Iohannis l-a desemnat pe Dacian Cioloș ca premier al României
Dacian Cioloș este noul premier al României. Acesta a fost desemnat, marți, de președintele Klaus Iohannis. El urmează să îşi formeze un cabinet care va fi supus votului din Parlament.
„Este nevoie de deschiderea competiţiei politice. Nu putem să aşteptăm o întărire, o revigorare a clasei politice doar din interiorul partidelor. Este cu siguranţă nevoie şi de oameni noi. (…) Este nevoie să afirm că România rămâne fermă pe calea europeană şi euroatlantică. De aceea, este nevoie ca, orice guvern am avea, să fie sprijinit de Parlament, de partidele politice”, a declarat preşedintele Iohannis, care a mai adăugat că vede soluţia „într-un guvern tehnocrat”, precizând că partidele au agreat soluţia, „cu mici excepţii”.
De profesie inginer agronom, Dacian Cioloş, în vârstă de 45 de ani, se bucură de imaginea unui tehnocrat de succes după ce în perioada 2010-2014 a fost comisar european pe Agricultură şi Dezvoltare Durabilă în cadrul cadrul Comisiei lui José Manuel Barroso, coordonând reforma Politicii Agricole Comune pentru 2014 – 2020.
În vara lui 2014, Cioloş a fost în cărţi pentru primirea unui nou mandat de comisar european, însă Guvernul condus de Victor Ponta a optat pentru un social-demorat, Corina Creţu, nume ţinut ascuns la aceea vreme de premier. Munca lui Dacian Cioloş a fost apreciată de decidenţii europeni, ceea ce a dus la numirea acestuia la 1 iulie 2015 în postul de consilier special al preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.
Dacian Cioloş a urmat cursurile Facultăţii de Horticultura din cadrul Universităţii de Ştiinte Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj, obţinând diploma de inginer horticultor în 1994. Şi-a continuat studiile în Franţa unde a făcut un master la École Nationale Supérieure Agronomique şi Université Montpellier I, pentru ca apoi să obţină şi un doctorat a Institutul Naţional de Cercetări Agronomice din cadrul École Nationale Supérieure Agronomique Montpellier.
„Mulţumesc pentru increderea acordată. Îi asigur pe toţi că voi face totul pentru a mă ridica la înălţimea încrederii acordate. Trecem printr-o perioadă cheie în societatea românească. Guvernul trebuie să asigure legătura între instituţiile statului şi oameni. Să identificăm soluţiile de a merge mai departe. Să avem înţelepciunea de a lucra cu parlamentul pentru a lua deciziile pentru a progresa. Un an de zile e o perioadă scurtă, dar şi lungă. Nu ne putem limita doar la decizii administrative, dar e prea scurtă şi pentru a declanşa şi finaliza reformele aşteptate. Deschid guvernul spre societat. Vrem să ascultăm şi să pregătim decizii împreună”, a spus Cioloş.
„Voi lucra aproape cu parlamentul, cu grupurile politice din parlament pentru a progresa pentru proiectele pe care le propunem. O să îmi creez o echipă şi când va fi gata şi vom avea susţinerea, vom discuta în detaliu totul. Lucrul în echipă e esenţial”, a mai declarat noul premier al României. (Z.U.)
Sursa: capital.ro; stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii