Dosarul ”căutătorilor de aur” de la Roșia Montană: 11 persoane, arestate preventiv pentru 30 de zile
Unsprezece dintre persoanele anchetate de polițiștii din Alba în dosarul ”căutătorilor de aur” de la Roșia Montantă au fost arestate preventiv, miercuri seara, în urma deciziei judecătorilor de la Tribunalul Alba. Alte cinci persoane sunt cercetate sub control judiciar.
Potrivit dosarului înregistrat la Tribunalul Alba, la data de 28 octombrie 2015, cele 11 persoane sunt: Tomuş Nicolae, Cenuşă Valentin, Bratima Viorel, Sicoie Horea Rubin, Tomuş Daniel Samuel, Anca Ioan Gheorghe, Corcheş Ioan, Leahu Marius Florin, Petaca Vasile Sorin, Toma Cornel Cristian, Petaca Alexandru.
Miercuri seara, judecătorii au admis propunerea procurorilor și au dispus arestarea preventivă a acestora pentru 30 de zile.
Pentru Oțoiu Valeriu Marian, Bota Darius Bogdan, Fureszes Gavril Tibi, Rostaș Petru şi Furdui Andrei s-a luat măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.
Potrivit procurorilor, ”ca stare de fapt s-a reținut că inculpații, începând din anul 2013, în mod repetat, au pătruns în special pe timpul nopții și au sustras din galeriile miniere din Roșia Montană zăcământ cu conținut aurifer, pe care l-au prelucrat și au valorificat aurul rezultat, pe de o parte, iar pe de altă parte au procedat la dobândirea, prin achiziționare, de cantități de aur rezultat din furturi și prelucrare, de la diverse persoane care sustrag zăcământ aurifer și steril din minele și din perimetrul industrial de la Roșia Montană, aur care l-au folosit în scopul obținerii de foloase bănești rezultate din revânzarea în profit. În cauză se mai efectuează cercetări și față de alte persoane. Investigaţiile au fost efectuate cu sprijinul ofiţerilor de poliţie din cadrul I.P.J. Alba – Serviciul de Investigare a Fraudelor și cu suportul tehnic și operativ al S.I.P.I. Alba și S.R.I. Alba. Cercetările continuă în cauză pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt, sesizarea instanţei de judecată prin rechizitoriu şi tragerea la răspundere penală a inculpaților. Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba.
___________________
Zeci de persoane au fost audiate, marți, la Inspectoratul Județean de Poliție Alba, într-un dosar privind executarea de activități miniere ilegale în Roșia Montană, unde a fost exploatat fără autorizație zăcământ aurifer din galerii miniere aflate în conservare sau halde de steril.
Printre acestea s-ar fi aflat și un consilier județean, patronul unui club din Câmpeni, dar și rude ale primarului din Roșia Montană.
Polițiștii au efectuat, marți dimineața, 64 de percheziţii în Alba (59), Mureş (3), Cluj (1) şi Bihor (1), la domicilii şi la sediile unor societăţi comerciale.
În urma percheziţiilor, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor peste 8.000 de euro, 16.000 de lei, înscrisuri, documente din care rezultă comercializarea ilegală a 4.969 grame de aur, alte documente de evidenţă şi contabile, unelte şi instalaţii folosite pentru extragerea aurului, 480 de kilograme de nisip aurifer şi aur.
De asemenea, au fost ridicate şi o armă neletală, deţinută în mod ilegal, aproape două kilograme de geluri explozive/dinamită, din categoria explozivilor civili, capse detonatoare electrice, detectoare de metale şi diverse scule folosite în activitatea infracţională.
Cu ocazia activităţilor de cercetare desfăşurate anterior în cauză, poliţiştii au confiscat peste 1.500 de grame de aur rezultat în urma extragerilor şi prelucrărilor ilegale.
În acest caz 45 de persoane au fost conduse marți la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, pentru audieri, 3 dintre persoanele vizate nefiind găsite la domicilii, urmând ca acestea să fie audiate ulterior.
Potrivit unui comunicat IPJ Alba, ”în fapt, din cercetări a reieşit că, în perioada 2013 – 2015, 48 de persoane ar fi exploatat, fără autorizaţie, zăcământ aurifer din galerii miniere sau halde aflate în conservare. Acestea ar fi sustras, prelucrat şi comercializat produse aurifere, introducându-le fără forme legale în circuitul economic sau plasându-le la case de amanet, sub forma unor garanţii, fără returnarea sumelor de bani împrumutate”. (A.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii