Foștii deputați de Alba Corneliu Olar și Radu Coclici în vizorul ANI – Și-au angajat fiica și mama la birourile parlamentare
Doi dintre foștii deputați de Alba – Corneliu Olar (PDL) și Radu Coclici (PSD), figurează pe o listă întocmită de Agenția Națională de Integritate, alături de alți 30 de foști sau actuali parlamentari pentru care s-a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă.
CORNELIU OLAR – ”În calitate de deputat, a încheiat, în legislatura 2008 – 2012, un contract civil prin care și-a angajat fiica în funcția de referent în cadrul propriului birou parlamentar, încălcând, astfel, dispozițiile art. 70 și art. 71 din Legea nr. 161/2003. În baza contractului civil încheiat, fiica sa a obţinut venituri salariale în cuantum total de 29.139 Lei”.
RADU COCLICI – ”În calitate de deputat, a încheiat, în legislatura 2008 – 2012, un contract civil prin care și-a angajat mama în funcția de consilier în cadrul propriului birou parlamentar, încălcând, astfel, dispozițiile art. 70 și art. 71 din Legea nr. 161/2003.În baza contractului civil încheiat, mama sa a obţinut venituri salariale în cuantum total de 32.576 Lei”, se arată într-un comunicat transmis de ANI.
”Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Radu Eugeniu Coclici nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în termenul prevăzut de lege, în exercitarea dreptului la apărare”, mai precizează reprezentantul ANI.
Pe lista ANI se mai află alți 14 actuali deputați, 15 foști deputați și un senator iar dintre aceștia, în cazul a trei foști deputați și a unui senator, Agenția a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea verificării indiciilor privind posibila săvârșire a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301, alin. (1) din noul Cod Penal al României, ca urmare a angajării de către aceștia a propriilor rude în cadrul birourilor parlamentare.
Potrivit reprezentantului Agenției, în cazul a 28 de membri ai Parlamentului, a intervenit termenul de prescripție de 5 ani pentru conflictul de interese de natură penală, așa cum este prevăzut la art. 301 din Codul Penal.
”Valoarea totală a contractelor încheiate cu încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese este de 1.062.798 Lei (aprox. 240.000 Euro). Agenția va depune toate diligențele necesare în vederea anulării actelor emise, adoptate sau întocmite cu încălcarea prevederilor legale privind conflictul de interese”, precizează ANI.
”Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare”, se mai arată în comunicatul de presă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Video | Nicolae Furdui Iancu, o viață închinată cântecului popular, ANIVERSAT la 45 de ani de carieră!
Video | Nicolae Furdui Iancu, o viață închinată cântecului popular, ANIVERSAT la 45 de ani de carieră! Nicolae Furdui Iancu își aniversează 45 de ani de la începutul carierei sale, în seara de Paște, 5 mai, la TVR 1. Cântece, dansuri și multe surprize, atât pentru artist cât și pentru public urmează să fie prezentate […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 11 ore
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 12 ore
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului