Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Actualitate

Cetățenii europeni ar putea fi taxați în plus: IMPOZIT pentru susţinerea refugiaţilor

Ziarul Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

Guvernul Germaniei şi Comisia Europeană poartă discuţii în vederea înfiinţării unei taxe europene excepţionale, destinată să finanţeze gestionarea crizei refugiaţilor, relatează presa germană, în timp ce Berlinul dezminte informaţia, potrivit AFP. Astfel, toţi cetăţenii europeni ar putea fi obligaţi să contribuie la susţinerea financiară a refugiaţilor.

taxeSăptămâna aceasta, în marja adunării generale FMI-Banca Mondială, Berlinul şi Bruxellesul au evocat majorarea resurselor la bugetul european cu ajutorul unui impozit special, care ar putea lua forma unei suprataxe la carburant sau TVA, potrivit cotidianului german Suddeutsche Zeitung.

Acest sistem ar fi inspirat din modelul de susţinere „Soli-Zuschlag” al germanilor din vest pentru cei din est, după Reunificarea Germaniei, în 1990.

Sumele astfel adunate ar putea fi trimise spre ţări precum Spania, Italia, Bulgaria sau Grecia, pentru o securizare mai bună a frontierelor lor. Aceşti bani ar putea fi utilizaţi, de asemenea, în afara Europei, pentru a îmbunătăţi condiţiile de primire a imigranţilor în ţări „sigure” din vecinătatea UE, precum şi condiţiile de viaţă din ţările de origine.

Însă, aceste informaţii sunt dezminţite de Berlin. „Noi nu dorim nici majorarea impozitelor în Germania, nici introducerea unui impozit la nivelul UE”, a declarat sâmbătă dimineaţa, la Berlin, purtătorul de cuvânt al guvernului german, Steffen Seibert.

Săptămâna aceasta, imigranţi au sosit în număr şi mai mare în Grecia, unde se înregistrează deja câte 7.000 de refugiaţi nou-sosiţi pe zi. La rândul său, Germania ar putea primi până la 1,5 milioane de persoane în 2015, cifră mult mai mare decât cele avansate de autorităţi, a afirmat luni cotidianul german Bild, citând un „document confidenţial”, informaţie pe care guvernul federal nu a confirmat-o de asemenea, potrivit Agerpres.

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni

Ziarul Unirea

Publicat

în

Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea