Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Sport

Antrenorul Marius Opric s-a despărțit de Metalurgistul Cugir după eșecul de la Lugoj!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Antrenorul Marius Opric a renunțat la funcția de principal al Metalurgistului Cugir, după înfrângerea din etapa a 6-a a Seriei a 4-a din Liga a 3-a, 1-4 în deplasarea cu CSM Lugoj.Metalurgistul Cugir-Magura Cisnadie19

Tehnicianul hunedorean afirmă că ar fi luat această decizie indiferent de rezultatul confruntării, anunțându-și pe jucători, după meci, în vestiar de acest lucru.  “Făceam acest lucru indiferent de rezultatul de la Lugoj. În vară, când am fost chemat să ajut am spus conducătorilor că mă pot implica, doar în lunile august și septembrie. Aceasta este decizia mea, nu mă mai răzgândesc. Rămân mereu aproape de Metalurgistul, însă așa cred eu că este mai bine în acest moment. ”, a spus Marius Opric.

Surse apropiate clubului susțin că va fi instalat în locul său un antrenor care activează tot în Seria a 4-a!

Opric a venit sub Drăgana în mijlocul pregătirii de vară, în luna iulie, după ce Cristian Coroian a suferit un atac cerebral.

La al doilea său mandat sub Drăgana, Opric a strâns 10 puncte în 6 etape, după 3 victorii, o remiză și două înfrângeri.

De asemenea gruparea de sub Drăgana a fost la un pas de „16”-imile Cupei României, fiind însă eliminată la loviturile de departajare de ASA Tg. Mureș 2.

 

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO: Viitorul Sântimbru a urcat pe locul secund în Liga 4 | Spicul Daia, scorul etapei; Greapcă, hat-trick pentru Energia

Dan HENEGAR

Publicat

în

Viitorul Sântimbru a urcat pe locul secund în Liga 4, după etapa a 24-a. Spicul Daia a scorul etapei cu CSM Unirea Alba Iulia, golgheterul Greapcă, hat-trick pentru Energia *CIL Blaj – CS Ocna Mureș 3-1 (2-0) Echipa din „Mica Romă” a câștigat derby-ul rundei și este foarte aproape să devină campioana celui de-al 4-lea […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea