A plouat cu amenzi rutiere în județul Alba, la sfârșit de săptămână! În 3 zile au fost sancționați 500 de șoferi
La sfârșitul săptămânii trecute, poliţiştii rutieri din Alba au acţionat pentru prevenirea accidentelor rutiere datorate depăşirii neregulamentare şi vitezei excesive.
Au fost depistaţi şi sancționați peste 500 de conducători auto care nu au respectat normele legale privind circulaţia pe drumurile publice, iar faţă de 35 dintre aceştia a fost aplicată sancţiunea complementară a suspendării permisului de conducere. Totodată, au fost constatate 5 infracţiuni la regimul rutier.
În zilele de 25, 26 şi 27 septembrie ac., poliţiştii din judeţul Alba au desfășurat activități menite să sporească siguranţa traficului rutier.
Astfel, în 25.09.2015, s-a acţionat, pe principalele artere rutiere ale judeţului, pentru prevenirea accidentelor datorate depășirilor neregulamentare.
Poliţiştii au depistat 24 de conducători auto care nu au respectat normele legale privind depășirea şi alţi 157 care nu au comis alte abateri la regimul rutier.
Au fost reţinute 25 de permise de conducere şi au fost reţinute 13 certificate de înmatriculare, iar valoarea sancţiunilor aplicate a fost de 19.135 lei.
În zilele de 26 şi 27 septembrie s-a acţionat pentru creşterea siguranţei rutiere prin combaterea excesului de viteză, iar poliţiştii de la rutieră au fost sprijiniți de cei de la ordine publică.
Au fost depistaţi şi sancţionaţi 334 de conducători auto care au încălcat normele legale privind circulaţia pe drumurile publice. Dintre aceştia 268 au circulat cu viteză peste limita legală.
Poliţiştii au reţinut 10 permise de conducere şi au retras 4 certificate de înmatriculare, iar valoarea amenzilor aplicate a fost de 70.140 lei.
*Exemple:
– La data de 27.09.2015, în jurul orei 4.30, poliţiştii Serviciului Rutier Alba, l-au depistat pe R.M., de 30 de ani, din Cluj Napoca, în timp ce conducea un autoturism pe B-dul Încoronării din Alba Iulia, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Faţă de R.M., cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.
– La data de 27.09.2015, în jurul orei 3.40, poliţiştii Biroului Rutier Alba Iulia l-au depistat pe O.G., de 62 de ani, din comuna Vinţu de Jos, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Brândușei din Alba Iulia, fiind sub influenţa alcoolului. În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Alba Iulia unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Faţă de O.G., cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
– La data de 25.09.2015, în jurul orei 15.30, poliţiştii Postului de Politie Sâncel, l-au depistat pe un tânăr de 27 de ani, din comuna Sâncel, în timp ce conducea un autoturism, pe un drum comunal, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Pe numele său a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis. (Z.U.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Apa și canalizarea în Alba și alte județe. Precizări cu privire la creșterea tarifelor, din partea ARA: „Factura este suportabilă”
Apa și canalizarea în Alba și alte județe. Precizări cu privire la creșterea tarifelor, din partea ARA: „Factura este suportabilă” Asociația Română a Apei – ARA, Organizaţie non-guvernamentală (ONG), ce reunește profesioniștii din domeniul apei, experți în cercetare, reglementare și producători face precizări cu privire la creșterile de tarife la apă și apă uzată. Citește […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 20 de ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 13 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor