21 septembrie: Ziua Mondială a Păcii. „Parteneriate pentru Pace — Demnitate pentru toți”, tema din acest an
În fiecare an, pe 21 septembrie, sărbătorim Ziua Mondială a Păcii. Ziua Păcii a fost stabilită pentru prima dată, în 1981 de către Adunarea Generală a Națiunilor Unite, pentru a fi aniversată, în fiecare an, în deschiderea sesiunilor din luna septembrie, fiind dedicată consolidării idealurilor de pace, atât în interiorul națiunilor și popoarelor, cât și între ele.
Prima zi a păcii a fost marcată în septembrie 1982, iar de atunci este sărbătorită în întreaga lume. Pentru a inaugura ziua,”Clopotul Păcii” este sunat la sediul ONU din New York. Clopotul, considerat un memento al costului uman în război, este turnat din monede donate de copii de pe toate continentele, cu excepția Africii. Pe una din părţi a fost gravat textul: „Trăiască pacea absolută în lume”.
Rezoluția 55/282 a ONU, adoptată la 7 septembrie 2001, prevede ca din 2002 Ziua mondială a păcii să fie celebrată la o dată fixă, 21 septembrie.
„În următoarele 100 de zile, să fim alături de milioane de oameni din întreaga lume, care suferă din cauza impactului devastator al violenței și al conflictelor. Să ne împărtășim ideile și planurile pentru a-i ajuta și a-i sprijini pe cei care, în prezent, au mare nevoie„, este îndemnul secretarului general al ONU, Ban Ki-moon, în mesajul adresat acestei zile.
Date fiind condițiile conflictuale care destabilizează întreaga lume, secretarul general ONU menționează că „nu trebuie să cedăm disperării, noi având o responsabilitate colectivă pentru a solicita încetarea actelor de brutalitate și a impunității, care predomină”. Oficialul ONU face apel la toate părțile aflate în conflict să depună armele și să respecte o încetare a focului la nivel mondial.
Tema pentru acest, „Parteneriate pentru Pace — Demnitate pentru toți”, își propune să evidențieze importanța tuturor segmentelor societății și a necesității de a conlucra în depunerea eforturilor pentru a menține pacea. Activitatea Națiunilor Unite nu ar fi posibilă fără parteneriatele inițiale, care au fost active în crearea sa și nu ar putea continua fără miile de parteneriate, care se formează, în fiecare an, între guverne, societatea civilă, sectorul privat, grupurile religioase și alte organizații non-guvernamentale, care sunt necesare pentru a sprijini organizația în atingerea obiectivelor sale de viitor, se menționează pe pagina ONU dedicată zilei.
În același timp, trebuie mobilizați toți partenerii care împărtășesc obiectivul de menținere a păcii. Organizațiile non-guvernamentale, grupurile religioase și corporațiile au un rol de jucat în promovarea progresului social, a protecției mediului și crearea unei lumi mai drepte, stabilă și pașnică. Valoarea acestei colaborări definește tema aleasă de ONU pentru această zi.
ONU invită toate națiunile și oamenii să facă un gest de onoare, în această zi, prin încetarea ostilităților pe parcursul zilei pentru a celebra această zi și altfel, prin educație și sensibilizarea opiniei publice cu privire la aspectele legate de pace. Organizația Națiunilor Unite întreprinde numeroase activități destinate menținerii păcii în lume. ONU a numit câțiva mesageri ai păcii, de regulă personalități din diverse domenii, care ajută organizația internațională în îndeplinirea scopului ei nobil. Printre acestea se numără Elie Wiesel, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, tenorul Luciano Pavarotti, actorul Michael Douglas, interpretul și compozitorul Enrico Macias, jazzman-ul Wynton Marsalis, actrița Jane Goodall sau boxerul Muhammad Ali.
O altă Zi Mondială a Păcii se sărbătorește la 1 ianuarie şi a fost instituită, în 1968, de către Papa Paul al VI-lea. Propunerea de a dedica păcii prima zi a anului a fost adoptată cu scopul de a transmite un mesaj tuturor celor care promovează pacea. (C.M.)
sursa: agerpres
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum o oră
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii