Majorarea salariilor profesorilor depinde de execuția bugetară la nouă luni de zile – susține ministrul Finanțelor
La finalul discuțiilor avute cu sindicatele din Învățământ, ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, a precizat că majorarea salariilor profesorilor depinde de execuția bugetară la nouă luni de zile.
‘Trebuie să facem și noi un calcul estimativ, pentru a ști exact care este impactul aplicării acestei creșteri pe întregul sector bugetar. Acesta e primul pas. De asemenea, astăzi am spus foarte clar că este nevoie să știm execuția primelor nouă luni de zile ale acestui an, pentru a ști exact dacă până la final de an se poate, și dacă da, cu cât se poate aplica această majorare pentru Educație. A fost o primă discuție acum două zile, la Guvern, de 10% de la 1 decembrie, am spus noi, o devansare a ceea ce era scris în acordul încheiat pe educație din 2016, de 10%, adus mai devreme. De asemenea, titlurile executorii toate, ultima tranșă, a patra tranșă, să fie achitată în 2015. Au fost câteva propuneri din partea Guvernului. Pentru ce avem astăzi, ca și cifre, și ca estimare până la final de an, aceștia sunt posibili. Dacă execuția la nouă luni de zile arată ceva mai bine, înseamnă că mergem chiar mai mult’, a spus, joi, Eugen Teodorovici.
Acesta a subliniat, totodată, că susține creșterea eficienței în orice sector al Economiei.
‘Eu sunt pentru tot ce înseamnă creșterea eficienței, nu numai în Educație, și în orice sector al economiei. Au fost propuneri foarte bune făcute astăzi, și cred ca trebuie ținut cont, indiferent poate cât ar fi acel cost, pentru că trebuie să gândim pe termen lung, mai ales în Educație’, a mai spus ministrul Finanțelor. (V.N.)
Sursa Agerpres
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii