Atenție părinți! Ghiozdanele prea grele pot genera afecţiuni grave ale coloanei vertebrale
Potrivit specialiștilor în ortopedie, ghiozdanele prea grele, dar și prea multe ore petrecute pe scaun şi lipsa mişcării pot duce la grave afecţiuni ale coloanei vertebrale, care, nedepistate la timp, evoluează spre deviaţii vizibile precum cocoaşa.
„Primele semne la care trebuie să fie atenţi părinţii sunt durerile de spate, dar şi creşterile bruşte în înălţime, stările de apatie şi de anemie. Semnele bolii apar în jurul vârstei de 8 ani şi trebuie intervenit imediat, pentru că tratate în primele faze, afecţiunile coloanei se pot vindeca. Este nevoie însă de consultarea unui specialist. Nedepistate la timp, afecţiunile coloanei evoluează şi, în maximum doi ani, deviaţiile devin vizibile şi formează un fel de cocoaşă”, avertizează medicul Ahmad Rawachdeh, specialist ortoped, citat într-un comunicat de presă.
Potrivit medicului, în multe cazuri poate fi vorba de deformaţii ale coloanei vertebrale din naştere, fără nicio legătură cu sedentarismul sau poziţia incorectă de la birou.
Ahmad Rawachdeh mai susţine că, pentru şcolarii cu probleme ale coloanei vertebrale, cele mai bune ghiozdane sunt cele care, la contactul cu spatele, se mulează pe curburile coloanei vertebrale, printr-un perete flexibil din burete. De asemenea, poate fi potrivită chiar şi dimensiunea ghiozdanului în raport cu înălţimea copilului. Mai mult, susţine specialistul, bretelele genţii de şcoală trebuie să fie reglate egal, în aşa fel încât partea de jos a ghiozdanului să se plieze pe curbura lombară.
Totodată, ortopedul Ahmad Rawachdeh a spus că, potrivit unui studiu american, rucsacul trebuie să cântărească sub 10% din greutatea copilului.
„Cu toate acestea, o mare parte dintre elevi duc în spate, zilnic, o greutate cu mult mai mare. În plus, nu de puţine ori, chiar şi în timpul orelor de joacă au tendinţa să ridice tot felul de obiecte mult prea grele pentru coloana lor. La joacă, cei mici trebuie supravegheaţi, pentru că orice mişcare bruscă sau efort excesiv le poate provoca leziuni la coloană. Cele mai frecvente sunt luxaţiile dorsale, adică mici rupturi la nivelul ligamentelor sau muşchilor spatelui”, a adăugat specialistul.
Conform medicului, o altă problemă care ar putea afecta coloana este şi încălţămintea, de aceea recomandă ca pantofii copiilor să aibă talpă joasă, să fie confortabili şi să susţină poziţia corectă a corpului. Specialistul susţine că pantofii cu talpă ortopedică sunt cei mai potriviţi, iar balerinii nu sunt indicaţi la vârste fragede, pentru că nu susţin piciorul.
O altă recomandare pentru prevenirea suferinţelor coloanei la copii ar viza biroul, care trebuie să fie înclinat, şi patul, care ar trebui să nu aibă arcuri.
„Ideal ar fi ca suprafaţa de lucru a biroului să fie înclinată, cum erau cândva băncile la şcoală. Explicaţia acestei recomandări este simplă: dacă masa de birou este dreaptă, copilul va avea tendinţa să se aplece deasupra ei pentru a vedea mai bine şi pentru a putea scrie şi citi, forţându-şi coloana. Mai mult, înălţimea scaunului trebuie să-i permită copilului să atingă podeaua cu toată suprafaţa tălpilor. Salteaua patului trebuie să fie tare, dacă obişnuieşte să doarmă pe spate, potrivit de tare, atunci când doarme ghemuit şi suficient de moale, în cazul în care doarme pe burtă”, a mai spus medicul Ahmad Rawachdeh.
Potrivit specialistului, pentru copiii care au probleme cu spatele, cel mai bun sport este înotul.
„Înotul pune la lucru toată musculatura şi are efecte terapeutice pentru persoanele cu scolioză şi cifoză. Alte activităţi fizice recomandate sunt ciclismul şi vâslitul, dar şi plimbările în aer liber, acestea din urmă relaxând muşchii dorsali. Copiii care au probleme cu spatele nu au voie, să joace fotbal, să facă sărituri sau să joace tenis, sporturi care implică mişcări şi răsuciri bruşte şi solicită partea de jos a coloanei”, a adăugat ortopedul. (Z.U.)
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918 În dupa-amiaza de 23 noiembrie, în iarna anului 1918, pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, un aparat de zbor pilotat de un erou trecut apoi în uitare şi […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 42 de minute
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii