Prof. Adrian Simion: Sub guvernarea PSD, anul școlar 2015-2016 debutează foarte prost
Sub guvernarea PSD, la începutul anului școlar actual, o situație deloc fericită ni se prezintă celor interesați de sistemul de educație. Statisticile vorbesc de la sine și ne dezvăluie că anul școlar 2015-2016 debutează foarte prost. Iată despre ce discutăm:
– există circa 150.000 de elevi și în jur 65.000 de profesori pentru care Guvernul Ponta nu reușește să rezolve problema decontării transportului;
– avem peste 4000 de clădiri aferente unităților de învățământ improprii pentru desfășurarea cursurilor întrucât nu au diverse autorizații;
– în jur de 1200 de școli și grădinițe nu au autorizație de funcționare, fapt care afectează în jur de 100.000 de elevi;
– circa 800 de unități de învățământ se află în renovare și reabilitare și nu vor fi finalizate până în 14 septembrie;
– este foarte probabil ca în jur de 400.000 de elevi din clasele a XI-a și a XII-a să își plătească și în anul acesta școlar majoritatea manualelor;
– există circa 200.000 de elevi pentru care anul școlar începe fără manuale noi pe bănci.
Iar lista de neajunsuri poate continua.
Fapt este că, de exemplu, elevii din clasele a III-a vor începe, din nou, anul școlar fără manuale. Acestea ajung târziu la elevi pentru ca programa nu a fost terminată la timp. Ăn această situație, este foarte posibil că orele se vor desfășura, în numeroase situații, cu fișe xeroxate (fie din banii părinților, fie din cei ai dascălilor) din manuale vechi.
O altă problemă importantă pe care Guvernul Ponta tot amână să o rezolve este cea privind acumularea unor intârzieri uriașe la decontarea navetei pentru profesori și elevi. După victoria din Camera Deputaților de săptămâna trecută, PNL a cerut PSD să voteze și la Senat propunerile PNL de decontare a transportului profesorilor navetiști din finanțarea de bază şi renunțarea la plafonul de decontare pentru transportul elevilor navetiști. Grav este că, în cazul multor elevi, restanţele în decontarea transportului se corelează de multe ori cu factorii ce duc la abandonul școlar.
Pe de altă parte, în ultima perioadă, lideri ai PSD au vorbit mult despre creşterea salariilor cadrelor didactice, dar nu s-a prezentat și un plan clar de creştere a veniturilor profesorilor. Dascălii sunt sătui de discursuri populiste, iar revendicările lor de creșteri salariale sunt legitime.
PNL propune, în programul de guvernare, creșterea treptată a alocărilor pentru educație și cercetare până la 6% din PIB (o creștere graduală până în 2020), un nou pachet legislativ, precum și regândirea sistemului de salarizare a personalului din învățământ. De asemenea, PNL își propune atingerea următoarelor obiective concrete, prevăzute în Programul de Guvernare PNL: reducerea ratei de părăsire timpurie a școlii de către elevi; reducerea procentului elevilor care obțin rezultate slabe la evaluarea internațională OECD-PISA (la lectură, matematică și științe) cu cel puțin 10%; creșterea numărului de locuri în creșe pentru copiii cu vârsta de până la 3 ani; creșterea procentului populației de 30-34 de ani cu educație de nivel superior până la 26,7%; creșterea participării adulților la educație și formare pe tot parcursul vieții de la 2% la 5%; creșterea procentului copiilor de 4 ani și peste, înscriși în învățământul preșcolar; creșterea treptată a numărului de grădinițe ș.a.m.d.
Prof. Adrian SIMION,
Vicepreședinte PNL Alba Iulia,
Președinte Comisia Națională de Educație a TNL
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 59 de minute
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii