Interviu cu Ioan MARINCAŞ, preşedintele Partidului Poporului Dan Diaconescu – filiala Alba
Unul din patru primari şi consilieri locali va fi din PPDD
– PPDD este un partid sau un fenomen media?
– Partidul nostru a început ca un fenomen media, coagulat în jurul preşedintelui Dan Diaconescu, acum devine un partid în toată regulă, cu structuri în toată ţara, de la Bucureşti până la nivel de comune. Meritul lui Dan Diaconescu este că a făcut din televiziunea dumnealui nu un mijloc de manipulare, ci un loc unde omul simplu a putut să se exprime, atunci când peste tot i se închidea gura. Acest post TV a fost şi rămâne televiziunea accesului liber al omului de rând, fără altă şansă se exprimare. Partidul respectă acest principiu.
– Cine sunt membrii de partid ai PPDD în judeţul Alba?
– Colegii mei sunt oameni de calitate, care cred într-o adevărată schimbare în modul în care se face politica şi administraţie în România. Conducerea judeţeană este de o calitate umană şi profesională excepţională, cred că avem mai mulţi oameni cu facultăţi şi doctorate decât oricare alt partid din judeţ. Spun asta pentru că unul dintre cele mai frecvente atacuri la adresa PPDD este că membrii noştri sunt pensionari şi „otevişti”, cu care nu ai vrea să te amesteci. Veţi fi surprinsă să vedeţi calitatea membrilor noştri prezenţi şi chiar mai surprinsă de personalităţile care se vor alătura PPDD în curând.
– Costă mult să devii membru? Sau e gratis? Sau daţi ceva?
– Oamenii decid pentru ei şi familiile lor dacă vor să devină membri, normal că este gratis! Înţeleg însă întrebarea dumneavoastră, ştiu că există acest zvon-şopârlă menit să oprească oamenii să vină la noi. Zvonul spune că trebuie să plăteşti o taxă de înscriere, şi este un simplu zvon. Membrii noştri de partid cred în principiile şi forţa acestei mişcări politice şi vin din convingere, nu pentru bani sau alte favoruri. Sigur, unul dintre stimulentele lor este să lupte pentru putere, ca să putem schimba în bine mersul lucrurilor în judeţ şi în Alba Iulia.
– Cât de puternică este filala Alba?
– Organizaţia este puternică şi devine de la o zi la altă tot mai puternică. Oameni din toate colţurile judeţului, de la Arieşeni la Jidvei la Cugir, de peste tot, vin alături de noi şi ne întăresc rândurile. Nu ne grăbim în a structura definitiv filialele locale, vrem să avem la bază oameni de calitate, nu doar cifre fără acoperire.
– Vorbind pe cifre, cum staţi?
– Vă pot spune că evoluţia este foarte bună. Dacă în luna iulie a acestui an intenţia de vot pentru PPDD era de 8% pe judeţ, la patru luni distanţă, pe finalul lunii octombrie crescusem la 14,4%. Adică 6,6 procente în patru luni. Mai mult de 1,5% pe lună! Nici un partid din ţară nu se poate lăuda cu asemenea valori.
-Vă veţi alia cu vreun partid?
– Este parte a credinţei noastre să nu ne aliem cu cei care au fost la putere până acum. Dacă vrei să schimbi ceva trebuie să îi baţi pe cei de la putere, nu să te pliezi pe dorinţele lor. Deci până la alegeri nu ne vom alia cu niciun partid, pentru că suntem suficient de puternici să mergem singuri. Dacă în primăvara lui 2012 ajungem la 20% şi ne consolidam toate filialele cu oameni de calitate, avem şanse bune ca după alegeri unul din patru primari şi consilieri în acest judeţ să fie de la PPDD.
– Unde vă pot găsi celelalte partide dacă vor să se alieze cu PPDD?
– Celelalte partide ne pot căuta după 2012. Pentru cetăţenii care vor să ne găsească, este simplu, sediul nostru este în centrul municipiului Alba Iulia, pe strada Teilor numărul 4, lângă Hotel Transilvania. Sediul va fi inaugurat oficial de Dan Diaconescu în dimineaţa zilei de 1 decembrie. Dacă începând cu 2 decembrie veţi vedea coada acolo, să ştiţi că nu se dă pâine gratis. Se dă speranţă. (N.I.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
22 noiembrie: Asasinarea lui John Fitzgerald Kennedy, unul dintre cei mai iubiţi preşedinţi americani Primul preşedinte catolic la Casa Albă şi unul dintre cei mai iubiţi preşedinţi americani s-a născut în 29 mai 1917 în Boston într-o familie de descendenţi ai unor imigranţi irlandezi săraci. La 44 de ani a devenit cel mai tânăr preşedinte […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan