Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Societate

Valori care îi onorează pe albaiulieni

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

În cadrul Galei regionale Zece pentru România, ce s-a desfăşurat la Cluj Napoca, primarul municipiului Alba Iulia, domnul Mircea Hava şi preşedintele consiliului de administraţie al SC Grup Corint SA, domnul Dan Sabău, s-au numărat printre personalităţile din Transilvania care au primit diploma, respectiv trofeul de excelenţă, pentru amprenta pe care şi-au pus-o asupra emancipării României. În cazul de faţă a fost premiat parteneriatul dintre administraţia locală şi societatea amintită, parteneriat concretizat în Ansamblul Arhitectural Hotel Medieval, ce cuprinde şi Traseul Celor Trei Fortificaţii.
Imagine extrem de sugestivă a scopului pe care îl are acest eveniment, încă de la apariţia lui, este chiar trofeul pe care îl primesc aceşti oameni de excepţie pentru realizările remarcabile obţinute, trofeu care nu este altceva decât imaginea României în relief purtând pe suprafaţa ei liniile specifice unei amprente.
Ca albaiulian nu pot decât să mă bucur, văzând că personalităţi remarcabile, care au compus juriul acestui eveniment, recunosc şi confirmă că Cetatea Alba Carolina prinde viaţă şi capătă tot mai multă strălucire şi datorită Ansamblului Arhitectural Hotel Medieval, care include: Hotelul Medieval, Traseul Celor Trei Fortificaţii, Traseul Eroilor Neamului Românesc, iar din primăvara anului viitor şi Traseul Vestigiilor Romane de Sud, respectiv Traseul Bastioanelor de Sud, aceasta ca rezultat al parteneriatului de succes dintre Primăria municipiului Alba Iulia şi Grup Corint SA. Este poate una dintre cele mai frumoase şi mai vizibile amprente, întipărite adânc pe imaginea ţării noastre. Cetatea Alba Carolina, restaurată prin lucrări de o anvergură fără precedent în România şi viaţa prezentă în Cetatea noastră, vor vorbi în continuare, secole la rând, urmaşilor, despre spiritul nostru românesc, despre originile noastre şi despre frumuseţea trecutului nostru.
Trebuie să scoatem în evidenţă aşadar, legitimitatea dar şi deplina justificare a acestei recunoaşteri, adusă de trofeul de excelenţă primit la Gala Zece pentru România, de către cei care au redat strălucirea acestor locuri sfinte pentru memoria neamului românesc. Ca albaiulieni şi ca locuitori ai Albei trebuie să fim mândri pentru recunoaşterea tuturor acestor valori ale judeţului nostru, valori care ne onorează şi pe care, fiecare dintre noi, trebuie să le promoveze mai departe.
Emanuel DRĂGUŞIN


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Societate

Opinii - Comentarii

23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918

Ziarul Unirea

Publicat

în

23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918 În dupa-amiaza de 23 noiembrie, în iarna anului 1918, pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, un aparat de zbor pilotat de un erou trecut apoi în uitare şi […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea