După două decenii, iar fotbal juvenil la nivel naţional sub Drăgana | Metalurgistul Cugir a înscris juniorii B în competiţiile organizate de FRF
Din această vară, Metalurgistul Cugir are o echipă de juniori B înscrisă în competiţiile naţionale organizate de Federaţia Română de Fotbal, din acest punct de vedere formaţia de sub Drăgana revenind după două decenii în circuitul juniorilor „republicani”. Această decizie încearcă să consolideze o piramidă a performanţei fotbalistice în Cugir, în condiţiile în care „roş-albaştrii” activează de două sezoane în Liga a 3-a, clasându-se de fiecare dată pe podium. Din Alba mai sunt prezente în întrecerile fotbalistice la acest capitol AFC Unirea Alba Iulia şi LPS Sebeş (ambele categorii de vârstă).
În 2008, după o perioadă îndelungată în care „sportul rege” a dispărut din localitate s-a înfiinţat CSO Cugir, un club cu mai multe ramuri sportive, iar în 2013, după promovarea în Liga a 3-a s-a revenit la numele tradiţional de Metalurgistul. De destinele formaţiei nou-înfiinţate se va ocupa Lucian Itu, „veteranul” ce a scris istorie pentru Cugir, „căpitanul” ce va împlini 37 de ani în 8 septembrie. Secundul divizionarei terţe va fi ajutat în acest sens şi de către Cătălin Paşcanu, efectivul fiind bazat în linii mari pe echipa juniorilor B1, care în sezonul anterior a participat la campionatul susţinut de Asociaţia Judeţeană de Fotbal Alba. „Este începutul unui proiect generos la nivel juvenil. Cu această generaţie vom evolua anul viitor la juniori A şi vom căuta să activăm şi cu juniorii B în ediţia 2016-2017. Vorbim de continuitate şi în acelaşi timp să reuşim să asigurăm «schimbul de mâine» la nivelul formaţiei de seniori, care să beneficieze de talente locale, crescute şi educate într-un regim de performanţă”, a declarat Ciprian Pahone, preşedintele Metalurgistului Cugir.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia, în sferturile de finală ale Cupei României! Posibili adversari, în funcție de baraj, Farul Constanța, Hermannstadt sau Poli Iași
CSM Unirea Alba Iulia a realizat o calificare de senzație în sferturile de finală ale Cupei României, dar trebuie să dispute un baraj cu ACSM Reșița pentru a afla oponentul din faza următoare a competiției „KO” Admirabila echipă condusă de Alexandru Pelici urmează, la primăvară, să întâlnească una dintre prim-divizionarele Farul Constanța, Hermannstadt sau Poli […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Curier Județeanacum 2 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Sănătatea și naturăacum 5 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 6 ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi