Regele Mihai a retras nepotului său Nicolae titlul de „Principe” și l-a exclus din linia de succesiuni a Casei Regale
În ziua de 1 august 2015, Majestatea Sa Regele Mihai a semnat un document prin care a retras nepotului său Nicolae, fiul Principesei Elena, titlul de ”Principe al României” și calificativul de ”Alteță Regală”, potrivit unui comunicat de presă.
De asemenea, regele l-a exclus pe Nicolae din Linia de Succesiune la Coroana României. Aceste hotărâri au intrat în vigoare în aceeași zi, precizează sursa citată.
„În calitate de Șef al Casei și Familiei Regale ale României, Regele Mihai a luat deciziile de mai sus cu gândul la România timpurilor care vor veni după încheierea domniei și vieții fiicei sale, Margareta, Custodele Coroanei. Majestatea Sa a afirmat că Familia Regală și societatea românească din acele vremuri vor avea nevoie de o cârmuire sub semnul modestiei, bine cumpănită, cu principii morale, respect și mereu cu gândul la ceilalți. Păstrând aceeași afecțiune nepotului său, Regele Mihai nădăjduiește că Nicolae va găsi, în anii viitori, un fel potrivit de a-și servi idealurile și de a folosi calitățile cu care Dumnezeu l-a înzestrat”, indică sursa citată.
Principesa Elena, mama lui Nicolae, a primit înștiințarea acestei decizii, printr-o scrisoare personală trimisă de regele Mihai, mai informează comunicatul.
Principele Nicolae s-a născut la 1 aprilie 1985, la Geneva, ca fiu al principesei Elena și al lui Robin Leslie Medforth-Mills, oficial al Organizației Națiunilor Unite.
În 2010, la împlinirea vârstei de 25 de ani, regele Mihai I i-a conferit titlul de principe al României și calificativul de Alteță Regală, în cadrul unei ceremonii ce a avut loc la Palatul Elisabeta.
Din anul 2007, potrivit Normelor Fundamentale ale Familiei Regale a României, Principele Nicolae era al treilea în Linia de Succesiune la Coroana României.
Sursa Agerpres.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
FOTO | Municipiul Alba Iulia – Diploma Europeană, prima distincție a Premiului Europa, pentru implicare activă și calitativă în promovarea idealului european
Municipiul Alba Iulia – Diploma Europeană, prima distincție a Premiului Europa, pentru implicare activă și calitativă în promovarea idealului european O nouă recunoaștere europeană pentru Alba Iulia: Consiliul Europei ne-a oferit Diploma Europeană, prima distincție a Premiului Europa! Citește și: FOTO | Lucrările pentru o nouă parcare în municipiul Alba Iulia, aproape finalizate. Câte locuri […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel 2024 – aproape 500.000 de români îşi serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Sfinţii Petru și Pavel 2024. Urează-le un călduros ”La mulți ani” celor apropiați
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Obiceiuri, Tradiţii şi Superstiţii de Sfinţii Petru şi Pavel: Se dă de pomană pentru sufletele celor morţi, apar licuricii şi nu mai cântă cucul
-
Ştirea zileiacum o zi
FOTO, VIDEO. Turist pe Valea Frumoasei, printre peisaje de o frumusețe tulburătoare, în raiul descris în povestirile lui Sadoveanu
-
Opinii - Comentariiacum 10 ore
De ce e bine să mergi duminica la biserică? Dacă nu te duci la Sfânta Liturghie înseamnă că-i întorci spatele lui Dumnezeu
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Sfinţii Petru şi Pavel 2024. URARI și FELICITARI pe care le poți trimite sărbătoriților