Revoluționari din toată țara au criticat, la Alba Iulia, clasa politică: ”Sunt membru PSD de 25 de ani, dar Guvernul nu respectă legile”
Revoluționari din toată țara, care s-au întâlnit sâmbătă la Alba Iulia, în vederea organizării unui congres, au adus critici la adresa clasei politice pentru că nu le respectă drepturile.
Constantin Popescu, președintele Consiliului Național al BNR, a spus, răspunzând unei întrebări, că este membru PSD de 25 de ani, dar Guvernul Ponta, la fel ca și precedentele, nu respectă legile.
”Sunt membru al PSD de 25 de ani, dar asta nu înseamnă că eu sunt sclavul cuiva. Înainte de toate sunt cetățeanul Popescu, după care sunt revoluționarul Popescu și pe urmă pot să fiu cu totul și cu totul altceva. Eu sunt cetățeanul Popescu și vreau să mă bucur de drepturile care mi le conferă legislația țării. Nu vreau ca nimeni să-mi ciuntească aceste drepturi, iar membru de partid o să fiu undeva mai la urmă. Spre rușinea mea, Guvernul nu respectă legile, și nu numai acest Guvern. Știți foarte bine, și Guvernul Boc. Nu au făcut altceva decât să ne calce pe cap. Nu dorim decât respectarea Revoluției și respect celor care au făcut acest lucru”, a spus Constantin Popescu.
Principala nemulțumire derivă din faptul că nu se respectă legea 341/2004 care prevede ”respectul şi gratitudinea faţă de eroii-martiri şi luptătorii participanţi la acţiunile desfăşurate pentru victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 şi grija faţă de urmaşii eroilor-martiri; respectarea adevărului istoric prin aprofundarea documentării privind Revoluţia română din decembrie 1989; diferenţierea etapelor Revoluţiei; stabilirea categoriilor de luptători, prin diferenţierea angajării şi participării la acţiunile desfăşurate pentru victoria Revoluţiei; diferenţierea între civili şi militari privind etapele participării şi formele de angajare în acţiunile desfăşurate pentru victoria Revoluţiei; echitate în acordarea drepturilor prevăzute de prezenta lege”.
Constantin Popescu a mai precizat că întâlnirea s-a realizat ”în vederea organizării unui congres pentru că de-a lungul vremii au mai plecat dintre oameni, iar alții dintre cei care au făcut parte din conducerea BNR-ului, prin acțiuni personale, au adus prejudicii de imagine celor pe care i-au reprezentat”.
Congresul nu a avut loc deoarece nu s-a întrunit cvorumul, fiind prezente în jur de 30 de asociații din totalul de 132.
”Revoluționarii sunt atât de săraci încât sunt dați afară din case, încât nu-și mai pot trimite copiii la școală, încât nu-și mai pot susține familiile, după ce au oferit societății viața lor și libertatea de care ne bucurăm astăzi. Demnitatea pe care am dat-o poporului ne-a fost luată”, a mai spus Constantin Popescu.
Acesta a precizat că, în cadrul întrunirii, au fost discutate probleme privind situația revoluționarilor, situația Blocului Național Revoluționar (BNR), probleme care lezează bunul mers al revoluționarilor.
Următorul congres ar urma să aibă loc în septembrie la Parlament.
[nggallery id=821]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii