Rezultate finale Titularizare 2015: Ministerul Educației a publicat notele profesorilor după contestații
Rezultatele finale ale concursului de titularizare în învățământ au fost publicate de Ministerul Educației pe portalul Edu.ro, vineri, conform calendarului MECȘ.
În județul Alba, 376 de profesori au susținut proba scrisă în 15 iulie. Un număr de 84 de candidați (22,3 la sută) s-au arătat nemulțumiți de notele primite și au depus contestație.
Rezultatele finale după contestații pe județe – AICI
Rezultatele finale după contestații în Alba – AICI
UPDATE: După soluționarea contestațiilor, în Alba, 100 de profesori au luat sub nota 5.00, iar între 7.00 și 10.00 s-au situat 148 de dascăli. Cu note între 5.00 și 6.99 se află 128 de profesori. Astfel, rata de promovare după soluționarea contestațiilor este de 73,4 la sută.
Înainte de soluționarea contestațiilor, rata de promovare, în județul Alba, a fost de 71 la sută, mai mică decât la nivel național care este 73,85 la sută, potrivit MECȘ. Potrivit datelor preluate de pe site-ul Inspectorului Județean Alba, 29 la sută dintre candidați (109) nu au reușit să obțină note de cel puțin 5.00 la proba scrisă. Procentul notelor de cel puțin 7.00 a fost de 37,7 la sută (142 de candidați – au luat 7.00, sau peste 7.00).
La nivel național: Rata de promovare la concursul de titularizare în învăţământ este de 73,85% înainte de contestaţii, 40 de candidaţi au obţinut nota 10 la proba scrisă, iar 7.649 (37,55%) au între 7 şi 10, cel mai ridicat procent al notelor peste 7 fiind judeţul Cluj – 48, iar cel mai scăzut în Călăraşi – 18.47.
Repartizarea candidaţilor pentru angajare pe perioadă nedeterminată va fi făcută în şedinţe publice organizate de centrele de concurs în 27 şi 28 iulie.
Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 atât la proba scrisă, cât şi la proba practică şi inspecţia specială la clasă în profilul postului.
În vederea angajării pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât şi la proba practică şi inspecţia specială în profilul postului.
Candidaţii care au obţinut cel puţin media 5 la inspecţiile la clasă în profilul postului, în cadrul examenului naţional de definitivare în învăţământ, sesiunea 2015, au avut posibilitatea să folosească acest rezultat şi în cadrul concursului de ocupare a posturilor didactice şi catedrelor vacante sau rezervate în unităţile de învăţământ preuniversitar, a precizat Ministerul Educaţiei.
Calendar titularizare 2015:
- 24 iulie 2015: Rezultatele finale se afiseaza
- 27-28 iulie 2015: Repartizarea candidatilor cu media de minimum 7 la concursul din sesiunea 2015, pe posturi vacante publicate pentru angajare cu contract individual de munca pe perioada nedeterminata, in ordinea descrescatoare a mediilor de repartizare
- 29 iulie 2015: Transformarea posturilor pentru angajare pe perioada nedeterminata ramase neocupate, in posturi vacante pentru angajare pe perioada determinata
- 30 iulie-28 august 2015: Emiterea si comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedra
Toate actele normative care reglementează organizarea şi desfăşurarea concursului, precum şi programele specifice pentru concurs sunt disponibile pe site-ul http://titularizare.edu.ro.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii