Gabriel Pleșa: Ne dorim parcare supraterană în locul blocului ”Turturica” din Alba Iulia. Cetățenii de acolo vor fi mutați în locuințe sociale
Viceprimarul municipiului Alba Iulia Gabriel Pleșa a declarat, miercuri, la radio Unirea FM, că administrația locală își dorește demolarea blocului G 2, cunoscut sub denumirea de ”Turturica”, pentru a fi construită o parcare supraterană pe trei nivele.
Pentru cetățenii care domiciliază în acel imobil vor fi construite niște locuințe sociale, a completat Gabi Pleșa.
”Noi ne dorim ca pe această nouă sesiune de proiecte și fonduri europene să construim parcare în zona centru – studiem acum dacă să fie subterană sau supraterană – și o parcare în zona vis-a-vis de Spitalul Județean de Urgență din Alba Iulia. Ne dorim demolarea acelor garsoniere G 2 – așa numita ”Turturica”, sigur, mutând cetățenii de acolo în altă parte în sensul că vom construi niște locuințe sociale pentru dânșii, și în acea zonă pentru că este foarte aglomerată, ne dorim o parcare supraterană. Noi ne dorim să construim pentru acei cetățeni locuințe sociale, să-i mutăm din garsonierele acelea care sunt într-o stare deplorabilă. Nu este un secret, toată lumea care trece prin zonă e nemulțumită – nu mai vorbesc vecinii. O să construim această parcare pe vreo trei nivele și lucrurile privind parcările se vor rezolva în zona Cetate. În sensul în care nu va mai exista deranjul acela cu parcările închiriate să ți le găsești ocupate”, a spus Gabriel Pleșa.
Viceprimarul a mai precizat că se caută o ”locație bună” pentru locatarii blocului ”Turturica”.
”Sperăm ca în 2 ani de zile să rezolvăm această problemă. Prin această mișcare ar fi rezolvate mai multe probleme. Oamenii care locuiesc în ”Turturica” se vor muta în niște condiții mult mai bune, ar dispărea acel loc insalubru, s-ar crea locuri de parcare și s-ar fluidiza traficul. Cred că toată lumea va fi mulțumită”, a conchis Gabriel Pleșa.
Astfel, după ce va fi creată parcarea supraterană, traficul infernal de pe Bulevardul Revoluției 1918 din Alba Iulia va dispărea deoarece parcările pe prima bandă vor fi interzise, a mai spus liberalul.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii