OPT absolvenți din ALBA, cu 10 pe linie la BAC și Evaluarea Națională, primesc burse de merit. Guvernul a aprobat acordarea de stimulente financiare
Elevii care au obținut media 10 la examenul de Evaluare Națională sau la Bacalaureat vor fi premiați cu câte 1.000 de lei, respectiv cu câte 3.000 de lei, conform unei hotărâri adoptate, miercuri, în ședința de guvern. Din Alba, opt absolvenți cu 10 pe linie vor fi premiați.
Guvernul a aprobat miercuri, printr-o Hotărâre, acordarea de stimulente financiare absolvenţilor care au obţinut media 10 la Evaluarea Naţională şi în sesiunea iunie-iulie a examenului de Bacalaureat în anul 2015.
Un număr de 88 de absolvenţi de liceu care au obţinut media 10 la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2015 vor beneficia de câte un stimulent financiar în valoare de 3.000 de lei, iar cei 457 de absolvenţi de clasa a VIII a promoţia 2015, care au obţinut media 10 la Evaluarea Naţională vor primi câte un stimulent financiar în valoare de 1000 de lei.
Sumele necesare acordării stimulentelor financiare se aloca din bugetul aprobat pe anul 2015 Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice.
În județul Alba, 4 absolvenți au obținut 10 curat la Bacalaureat. Este vorba despre Maria Karina Mihăilă și Roxana Săbău de la Colegiul Naţional „Lucian Blaga” Sebeş, Oana Cotuţiu de la Colegiul Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan” Alba Iulia și Alexandra Dobre de la Colegiul Național ”Avram Iancu” din Câmpeni.
Și la Evaluarea Națională au fost tot patru elevi cu 10 pe linie.
Aceștia sunt: Raluca Delia Bozdoc și Ioana Maria Ursaleș, de la Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu” din Alba Iulia, Robert Claudiu Corlaci de la Școala Gimnazială ”Vasile Goldiș” din Alba Iulia și Daniel Simina, de la Școala Gimnazială ”Avram Iancu” din Abrud. (A. M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Polițiștii din Alba, activități informativ – preventive în mai multe școli din județ pentru creșterea siguranței minorilor
Polițiștii din Alba, activități informativ – preventive în mai multe școli din județ pentru creșterea siguranței minorilor Polițiștii Biroului Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba au continuat activitățile dedicate creșterii siguranței minorilor și în această săptămână. Peste 500 de copii au beneficiat de sfaturile și recomandărilor polițiștilor. În săptămâna 16 – 20 […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 17 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 22 de ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 9 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor