FOTO: Abrudenii Mihaela şi Mihai Beldie – primii fraţi care formează un echipaj la Campionatul Naţional de Raliuri! Transilvania Rally, în weekend, întâia cursă, pentru a duce mai departe tradiţia familiei
Singura femeie din România care participat ca şi copilot în Campionatul Mondial de Raliuri, Mihaela Beldie (31 de ani), revine după doi ani în cursele de maşini, alături de fratele său, la Transilvania Rally de la Cluj Napoca, în acest weekend, conform unui material publicat pe www.prosport.ro.
În cele urmează vă prezentăm articolul integral:
În prezent medic al lotului olimpic feminin de gimnastică, Mihaela va fi protagonista unei premiere pentru România în weekendul 17-18 iulie, când va concura la Transilvania Rally, de la Cluj-Napoca, alături de fratele ei, Mihai Beldie jr. „Eu am debutat în 2003 în dreapta tatălui meu, iar acum voi sta în dreapta fratelui meu. Pentru mine este un moment emoţionant pentru că, atunci când eram mici, eu şi fratele meu ne-am întrebat la un moment dat cum ar fi să ajungem să formăm un echipaj împreună. Mi se pare minunat că după atâţia ani acest lucru se întâmplă cu adevărat“, a declarat Mihaela, pentru sursa mai sus citată.
Aceasta mărturiseşte că are mai multe emoţii pentru fratele ei decât pentru ea deoarece mezinul familiei Beldie va debuta ca pilot în această competiţie. Mihai a concurat până acum la Campionatul Naţional de Viteză în Coastă şi are o singură prezenţă în Campionatul de Raliuri, în etapa a treia, Danube Delta Rally, de la Tulcea, unde a fost copilotul lui Cristian Eugen Cotan.
Cu performanţe impresionante în postura de copilot, doctoriţa mărturiseşte că niciodată nu a fost tentată să treacă la volan, în competiţiile oficiale. „Mi-am dat seama că pot să fiu foarte bună în dreapta şi m-am pregătit tot timpul pentru a deveni un bun navigator. Eu am ales să fac performanţă în această postură şi nu mă tentează să schimb locurile în maşină. Volanul rămâne un hobby al meu, dar în concursuri pot fi mai bună şi pot ajuta echipa în rolul de copilot“.
La începutul lui 2014, cea mai cunoscută femeie din automobilismul românesc a renunţat la hobbyul ei, cursele de raliuri, pentru a profesa medicina, ea fiind de meserie medic sportiv. „Îmi lipseşte atmosfera din concursuri, îmi este dor de acele vremuri, m-aş urca oricând la volanul unei maşini de curse, dar am ales să mă axez pe profesia de medic, care îmi dă, la rândul ei, satisfacţii foarte mari. De câte ori se iveşte ocazia, aşa cum va fi acum la Raliul Transilvaniei, profit ca să mă întorc în maşină“, a explicat ea.
Echipajul Mihai Beldie jr./ Mihaela Beldie va concura pe o maşină Mitsubishi Lancer Evo VI , asistenţa tehnică fiindu-le asigurată de către tatăl lor, Mihai, fost pilot de curse. Raliul Transilvaniei, programat între 17 şi 18 iulie, la Cluj, este a cincea etapă a Campionatului Naţional de Raliuri. 11 probe speciale şi 3 superspeciale vor fi la Raliul Transilvaniei
Sursa text-foto: prosport.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 27 de minute
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii