Bărbat din Bistra găsit spânzurat, într-o casă aflată în construcție
Postul de Poliţie Bistra a fost sesizat, joi, despre faptul că un bărbat se află spânzurat într-un imobil situat în comună.
”La faţa locului s-a deplasat echipa operativă care a constatat că într-un imobil aflat în construcţie situat în comuna Bistra, se află, spânzurat un cadavru de sex bărbătesc, stabilindu-se că acesta aparţine lui B.N., de 44 de ani, din comuna Bistra, judeţul Alba”, precizează reprezentantul IPJ Alba.
Cadavrul a fost transportat la morga Spitalul Orăşenesc Cîmpeni, în vederea efectuării necropsiei şi stabiliri cauzei morţii.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, faptă prev. şi ped. de art. 192, pct. 1, din Codul Penal
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii