Exploziv! Execuție la comanda șefului din București pusă în aplicare de un comisar de la Garda de Mediu Alba
Fotocopia unui document exploziv, aflată în posesia noastră, dar și a Poliției Alba, Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba și a Structurii Teritoriale DNA Alba Iulia, este pe cale să provoace un scandal fără precedent la nivelul Gărzii Naționale de Mediu, respectiv la Comisariatul Județean al GM din județul Alba.
Documentul sugerează clar cum funcționează un sitem de control instituțional în anul 2015, respectiv cum se execută la comandă verificări și se aplică amenzi fără respectarea procedurilor legale, așa cum susține un om de afaceri din Alba Iulia, care acuză cu documente un abuz făcut de un comisar de mediu, la ordinul șefului său de la București.
Cazul pe scurt
În luna august 2014, o firmă de constructii din Alba Iulia (SC. E.B. SRL) a incheiat un contract cu o firmă din Ploiesti (SC G.C. SRL), document care face în prezent obiectul unui litigiu comercial aflat pe rolul Judecatoriei Alba Iulia pentru nerespectarea clauzelor contractuale de catre firma din Ploiesti.
Omul de afaceri din Alba Iulia, reclamantul în acest dosar, a obținut o hotărâre judecătorească de punere sub sechestru asigurator a bunurilor firmei din Ploiești, pârâta din dosar, fapt ce s-a și pus în practică prin intermediul unui executor judecătoresc.
În luna decembrie 2014, firma din Ploiesti a transmis o sesizare la Garda Națională de Mediu – Comisariatul General Bucuresti, în care sunt sugerate presupuse ilegalități comise de omul de afaceri din Alba Iulia. Faptele sesizate de administratorul firmei din Ploiești cu care se află în litigiu firma din Alba, “nu există în realitate” – susține omul de afaceri albaiulian.
Au urmat două vizite ale administratorului SRL-ului din Alba la sediul Comisariatului Județean Alba al Gărzii de Mediu, la unul dintre comisari, unde, potrivit celor declarate și a documentelor prezentate de omul de afaceri, s-au prezentat documente și s-au întocmit note de constatare, în care se specifică negru pe alb că nu au fost aplicate sancțiuni.
Comisarul a solicitat de la documente relevante pentru atribuțiile sale de control, până la acte contabile ale societății (balanțe, facturi, acte constitutive etc), documente care, susține omul de afaceri, i-au fost solicitate neoficial și abuziv, pe o hârtie scrisă de mână de comisar. (vezi fotocopie !).
“Sesizarea a fost intocmită tendentios, cu scopul de de a influența procesul comercial aflat pe rolul instanțelor, iar acest aspect l-am sesizat încă de la bun început comisarului, în scris. Am informat de asemenea, tot în scris, Garda de Mediu că intervenția comisarului, în condițiile în care cele sesizate sunt neadevărate, mi-ar putea afecta grav activitatea economică, fără ca nimeni să poată fi tras la răspundere pentru acest lucru. Am specificat și argumentat că acțiunea de control reprezintă un abuz și nu respectă procedurile legale.
În ambele note de constatare din 4 și 25 mai comisarul a scris că firma pe care o administrez a încălcat legea, fără să fi verificat în prealabil niciun document al societății sau să fi efectuat o acțiune de control în teren.
Scandalos este faptul că după toate acestea comisarul a aplicat firmei pe care o conduc o amendă de 50.000 de lei,. Atenție!, pentru neprezentarea documentelor. Deși Procesul verbal de sancționare este întocmit pentru data de 25 mai, aceași zi în care există întocmită o notă de constatare de către comisar, în care se specifică clar – că <<în urma verificărilor nu s-au aplicat sancțiuni>>”, a mărturisit omul de afaceri din Alba Iulia, care a dorit să îi fie protejată, pentru moment, identitatea.
Un document exploziv – care arată cum se lucrează la comandă la Garda Națională de Mediu
“Am rămas șocat în momentul în care am intrat în posesia sesizării făcute de firma din Ploiești la Garda Națională de Mediu, în care se poate observa cum “directorul David” îi face practic o comandă abuzivă comisarului din Alba, pentru ca să fiu sancționat (vezi fotodocument!), ordin pe care îl și semnează. Ba mai mult decât atât, fără ca să facă niciun fel de verificare privind presupusele nereguli, îi face trimitere la articolele din lege în baza cărora să emită sancțiunea, lucru pe care comisarul îl și pune în practică.
Este ireal ce se întâmplă! Am contestat în instanță amenda abuzivă, însă acum nu mai am încredere decât în DNA!”, susține albaiulianul.
Același om de afaceri din Alba Iulia spune că încercând să afle ce i se întâmplă, nu mică i-a fost mirarea, când colaboratori din Ploiești i-au sugerat că posibiliul “catalizator” al acestei situații este chiar Comisarul General al Garzii Nationale de Mediu, care a condus, încă de dinainte de Revoluție și până în 2012, Garda de Mediu din Ploiești, fiind concitadin cu administratorul firmei care a făcut sesizarea.
Am solicitat Gărzii Naționale de Mediu o reacție oficială la acuzațiile prezentate de omul de afaceri din Alba în acest articol. Vom reveni cu răspunsul de îndată ce îl vom primi.
Bogdan Presecan (0766.438.051)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii