Activitatea Agenţiei NN Asigurări de Viaţă Alba Iulia contribuie la rezultatele liderului pieţei de profil
În urma unei analize recente a portofoliului NN România, Agenţia Alba Iulia se poziţionează în prima jumătate a clasamentului sucursalelor companiei, din punctul de vedere al rezultatelor realizate de acestea.
Potrivit reprezentanţilor NN România eforturile de la acest început de an s-au concentrat asupra realizării cu succes a transferului de capital de imagine şi încredere de la vechiul nume, ING, la NN Asigurări de Viaţă, respectiv la NN Pensii. După acţiunile de comunicare realizate la începutul anului, rezultatele sunt foarte bune: noul nume şi logo se bucură deja de notorietate în rândul publicului, fiind recunoscute de peste 70% dintre participanţii la studiul online realizat pentru a măsura efectele primei etape de rebranding.
NN este prezent în Alba cu o sucursală încă din anul 2002, iar echipa de vânzări care deserveşte această regiune numără aproape 50 de persoane, care nu au fost afectate de recentele schimbări, deoarece alinierea la noua identitate vizuală NN nu a implicat modificări la nivelul strategiei sau al relaţiei cu clienţii, şi nici la nivelul echipei. Mai mult, potrivit reprezentanţilor NN România, pentru întreaga echipă, redefinirea ca parte a unui grup internaţional, cu o concentrare mai mare în zona de asigurări, pensii private şi management al investiţiilor, a deschis un capitol nou, pe care l-au primit cu toţii cu entuziasm şi cu dorinţa de a-ţi continua planurile de dezvoltare, iar asta înseamnă şi recrutare de personal.
”Suntem într-un proces continuu de recrutare pentru forţa de vânzări, dorindu-ne să avem în echipa noastră persoanele profesioniste care să le ofere clienţilor noştri consultanţă financiară de calitate. Atunci când selectam noi colegi pentru echipa de vânzări, căutăm în primul rând persoane care să dovedească spirit antreprenorial, capacitatea de a relaţioana cu oamenii, disciplină, dorinţa de a se auto-depăţi. Dacă aceste calităţi există, investim şi îi susţinem în a învăţa această profesie şi a se dezvolta. Pentru a aplica la o poziţie în echipa de vânzări a NN România, candidaţii ne pot contacta la adresa: [email protected]”, a explicat Marius Popescu, director general NN Asigurări de Viaţă.
Angajaţii NN România nu au o misiune uşoară. Aceştia trebuie, în primul rând să-i convingă pe potenţialii clienţi că asigurarile de viaţă şi pensiile private sunt o necesitate. Pentru asta, de-a lungul timpului, NN Asigurări de Viaţă şi NN Pensii şi-au asumat rolul de „educator” al pieţei locale, desfăşurând numeroase campanii. În plus, în practică, a introdus în cadrul procesului de consultanţă financiară un instrument interactiv modern de analiză a nevoilor şi a resuselor financiare curente – Planul Financiar Personal, care are rolul de a-i ajuta pe oameni să îşi vizualizeze mai bine propriul viitor financiar şi să le ofere o dimensiune corectă a diferenţei dintre situaţia financiară actuală şi cea dorită.
În România este nevoie de o schimbare a mentalităţii, pentru înţelegerea instrumentelor financiare utile în planificarea unui viitor mai sigur
Este cunoscut faptul că în rândul publicului din România există încă un decalaj în privinţa gradului de conştientizare cu privire la nevoia de planificare şi protecţie financiară. Vedem că românii aleg să îşi asigure în primul rând bunurile, iar viaţa, sănătatea sau planificarea pensiei sunt obiective care trec în cel mai bun caz în plan secund – deşi acestea sunt, de fapt, lucrurile care contează cel mai mult pentru fiecare. Ţine, într-o măsură, şi de o amprentă culturală, de crezuri conform cărora „nu o să mi se întâmple tocmai mie” şi „altcineva trebuie să aibă grijă de mine”. E o mentalitate care treptat trebuie să se schimbe, iar oamenii trebuie să înţeleagă că încheierea unei asigurări devine tot mai mult o necesitate, deoarece Statul nu mai poate asigura un nivel optim de protecţie socială.
”Principalul motiv pentru care un client are nevoie de o asigurare de viaţă este grija pentru familia sa: asigurarea de viaţă este cel mai eficient mod de a se proteja, pe el însuşi şi pe familia sa, în cazul în care se confruntă cu evenimente neprevăzute; de exemplu, în situaţia invalidităţii sau chiar a decesului, beneficiarii poliţei de asigurare primesc o sumă de bani stabilită de la bun început, care îi va ajuta să îşi menţină standardul de viaţă, să acopere datoriile şi cheltuielile imediate, fără a afecta bunăstarea familiei. În plus, printr-o asigurare de viaţă se pot face economii pe termen lung – pentru educaţia copiilor sau pentru un venit suplimentar necesar pentru a avea o bătrâneţe liniştită.
În ceea ce priveşte pensiile facultative, acestea reprezintă o soluţie special proiectată pentru planificarea financiară a retragerii din activitate şi beneficiază de numeroase garanţii. Toate studiile şi analizele realizate pe această temă releva faptul că România, ca şi întreaga lume modernă se confruntă cu evoluţii demografice nefavorabile, iar sistemele publice nu au cum să mai reziste, pe termen lung, acestei presiuni. În România, asistăm deja la o îmbătrânire a populaţiei şi, în plus, nu trebuie să uităm că următorii ani vor aduce pensionarea unui număr mare de oameni (generaţia “decreţeilor”, estimată la circa 2 milioane de persoane). În absenţa unui demers suplimentar de economisire pentru pensie, mulţi tineri din generaţia actuală vor avea dificultăţi financiare importante la momentul retragerii din activitate. În acest context, este clar că sunt necesare şi de alte forme de economisire, suplimentare pensiei de stat şi Pilonului II”, spune Marius Popescu.
NN Asigurări de Viaţă şi NN Pensii oferă produse menite să îi ajute pe oameni să îşi creeze premisele unui viitor financiar mai sigur
Potrivit NN Asigurări de Viaţă şi NN Pensii, produsele oferite pe cele două segmente sunt menite să îi ajute pe oameni să îşi creeze premisele unui viitor financiar mai sigur. Reprezentanţii companiei îşi doresc ca, prin tot ceea ce fac, să spună oamenilor că sunt aproape de ei, că le înţeleg nevoile şi că pot conta pe ei pentru a realiza lucrurile care contează cu adevărat.
Astfel, în zona de asigurări de viaţă oferta NN include planuri financiare care oferă în primul rând protecţie financiară pentru situaţii dificile, precum decesul sau invaliditatea, şi apoi posibilitatea de a realiza economii pentru obiective importante din viitor. În această categorie, clienţii NN Asigurări de Viaţă pot opta, de exemplu, pentru planuri financiare prin intermediul cărora pot economisi pentru perioada pensiei sau pentru viitorul copiilor, sau produse prin care pot realiza investiţii cu diferite grade de risc. De asemenea, NN România este şi prima companie care oferă un produs de asigurare de viaţă special conceput pentru femei (UNA), care oferă protecţie financiară pentru riscuri generale (invaliditatea şi decesul din orice cauză), dar şi pentru riscurile care nu fac în mod uzual obiectul asigurărilor care există pe piaţă (cancer în stadii incipiente sau reconstrucţia mamară după mastectomie în urma cancerului) şi are şi o componentă flexibilă de investiţie. Nu în ultimul rând, asigurările din oferta NN România sunt flexibile: clienţii pot alege planuri financiare pe termen mediu său lung, la care pot ataşa şi asigurări suplimentare de sănătate (ce oferă protecţie financiară pentru probleme medicale).
În segmentul de pensii private, NN România oferă atât pensii private administrate privat (Pilonul II), cât şi pensii private facultative (Pilonul III) – care sunt produse destinate acumulării pe termen lung în scopul exclusiv al obţinerii unui venit suplimentar în perioada pensionării.
”Dintotdeauna, la NN România am fost preocupaţi să anticipăm nevoile şi aşteptările publicului nostru şi totodată să fim deschizători de drumuri pentru această industrie contribuind astfel la dezvoltarea pieţei. Pornind chiar din primii ani de prezenţa pe piaţa din România – când în 1998 am lansat în premieră produsele tip unit linked -, am inovat permanent. Din lista „premierelor” pe piaţa românească menţionăm produse cu caracteristici adaptate nevoilor actuale ale clienţilor (de exemplu UNA, produsul de asigurare special creat pentru femei), platforma şi aplicaţia mobilă tranzacţională NN direct, lansarea primei aplicaţii digitale de analiză a nevoilor financiare de pe piaţa din România sau primului program de dezvoltare dedicat forţei de vânzări, construit după modelele programelor internaţionale de master. Apoi, ne diferenţiem prin transparenţa informaţiilor pe care le oferim clienţilor noştri, prin accesibilitatea reţelei de distribuţie (asigurată printr-o reţea de circa 1.600 de consultanţi) şi prin serviciile post vânzare de înaltă calitate”, a mai declarat Marius Popescu, CEO NN Asigurări de Viaţă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii