Perle Bacalaureat 2015 la limba română. Victor Ponta, menționat în lucrările absolvenților: ”Politic, și-a luat viaţa cu operaţia în Turcia”
Absolvenții de liceu au susținut, luni, proba scrisă la limba română, prima din cadrul examenului de Bacalaureat 2015. La doar o zi după terminarea acesteia în mediul online circulă perle ale candidaților.
Absolvenţii de liceu de la profilul Real au avut la subiectul al III-lea al probei de Limba şi literatura română de caracterizat un personaj dintr-un text narativ aparţinând lui Ion Creangă, Marin Preda sau George Călinescu. Elevii trebuiau să precizeze curentul şi epoca în care se încadrează autorul repectiv, să scrie despre arta construirii personajului. Unul dintre candidaţi a „croit” o caracterizare cel puţin interesantă a Otiliei, personajul din „Enigma Otiliei”.
„Otilia era o tipă introvertită, pentru că nu avea cont de Facebook, nici Twitter, nu se bucura de avantajele lumii online. Nu avea unde se „spovedi” în faţa prietenilor din listă şi nu numai. Şi eu am crescut fără părinţi de mică, la fel ca Otilia, îi înţeleg tristeţea”, a scris un elev.
Candidatul atinge şi povestea de iubire dintre Otilia şi Felix: „Otilia era un bun psiholog, în sensul că i-a citit gândurile lui Felix. O apreciez pentru că şi-a sacrificat iubirea, pentru a nu-i sta în calea carierei. Şi eu am făcut la fel, când am aflat că iubitul meu vrea să lucreze în Olanda„.
Candidaţii au avut la subiectul al doilea al probei de redactat, după anumite cerinţe, un text argumentativ despre importanţa practicării unui sport la orice vârstă. Elevii ar fi trebuit să puncteze avantajele mişcării fizice, atât pentru sănătatea fizică, cât şi pentru psihic. Cu alte cuvinte, sportul ajută la oxigenarea creierului, dar îţi dă şi un aplomb, te ajută şi intelectual.
Unul dintre candidaţi a scris pe foaia de examen: „E important să faci sport. Mulţi suntem în pericol să uităm mersul pe jos, sărim în maşină când mergem câţiva metri până la magazin, la sala de sport, la fast-food. Ce mai, am uitat să mai fugim la stadion, în parc, jucăm fotbal pe tabletă „, scrie Adevarul.
La cerinţa a treia de la primul subiect, elevii trebuiau să construiască o locuţiune/expresie care să conţină cuvântul „viaţă”. Unul dintre candidaţi pare să se fi inspirat din viaţa politică a României: „Politic, Ponta şi-a luat viaţa cu operaţia în Turcia„.
Alte perle, preluate de pe stirileprotv.ro:
- Sinonim pentru destepti: neprosti, netampiti
- Sinonim pentru pomeneste: da de pomana
- „Aici e subiectul gresit, ca scriitorii nu au roluri. Scriitorii SCRIU rolurile si le dau la actori. Cei mai prosti scriitori fac telenovele cum sunt Suleyman si altele, am uitat”
- Un enunt cu o locutiune care contine substantivul „viata”: „Viata, viata, naspa viata/ Cand te scoli de dimineata. Asa imi venea mie sa cant inainte sa vin incoa.”
- „Viata e de 2 parale. Viata ar fi magica fara Bac”
•”Fara scriitori viata noastra ar fi mai pustie. Cand citim ce scriu ei oamenii mai uita de griji”
- „Eu n-am niciun prieten scriitor, deci in viata mea scriitorii n-au niciun rol.”
•”Relatia dintre personajele „Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” este trista pentru ca barbatul pleca la lupta si trebuia sa traiasca o ultima partida de amor.”
•”Dupa cum spune si titlul, Otilia avea o problema pe care nu putea sa o dezlege si nimeni nu putea sa-i dea un raspuns la ea.”
•„Aglae era cea mai rea baba din tot universul. Si isi urmarea doar interesul.”
•”Cum nu poti sa le ai pe toate, Felix se face doar doctor si Otilia nu-l baga in seama pentru ca era un amarat.”
•”Dupa descrierea autorului Otilia arata bine, dar era fitoasa.”
•”Otilia reusea sa-i vrajeasca pe toti cu farmecele ei, pentru ca arata super bine.”
•”Harap Alb este cel mai smecher fiu al imparatului.” (V.N.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
Tradiții și superstiții de Ignat, ziua în care sunt sacrificați porcii. Cum vor fi pedepsiți cei care muncesc în această zi
În tradiția creștină românească, tăiatul porcului are o dată bine stabilită. Această zi este denumită Ignat, deoarece în calendarul creștin-ortodox, ziua coincide cu Sfântul Ignatie Teoforul Despre Sfântul Ignatie Teoforul prăznuit pe 20 decembrie se ştie că a lăsat Bisericii documente preţioase – scrisorile sale dedicate comunităţilor crestine prin care trecea pe drumul martiriului, care […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 21 de ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 13 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor