Liga 1 debutează cu două derby-uri: ASA Tg. Mureş – Dinamo şi Steaua – Petrolul! S-a stabilit ţintarul turului
Astăzi, la sediul LPF, a avut loc tragerea la sorți a programului pentru noului sezon din Liga 1. Noul sezon din Liga 1 începe în forță, în 11 iulie, cu două meciuri tari în prima etapă: ASA Tg.Mureș – Dinamo și Steaua – Petrolul.
În a doua rundă, campioana, ce-l are pe ex-uniristul Nicusor Stanciu în efectiv va juca împotriva celor de la Pandurii, iar în etapa a treia, Steaua va primi vizita celor de la CFR Cluj, iar ASA va evolua contra celor de la Concordia. În această vară, Fabian Himcinschi a ajuns la Dinamo şi poate debuta în derby-ul primei runde, împotriva vicecampioanei conduse de Dan Petrescu. De asemenea, Bucurică şi Fl. Ilie au o deplasare dificilă la Giurgiu, contra echipei prezente în preliminariile Europa League.
*Unirişti în elită
Pentru prima dată în istoria Ligii, campionatul va fi format din 14 echipe, urmând să aibă sistem play-off şi play-out, primele şase clasate urmând să se bată la titlu, în timp ce celelalte opt vor să evite ultimele două poziţii care asigură retrogradarea. Noutăţile sunt ACS Poli Timişoara şi FC Voluntari, cele două nou-promovate, în timp ce Petrolul şi CFR Cluj vor pleca cu o penalizare de şase puncte, din cauza neîndeplinirii criteriilor financiare din dosarul de licenţiere, în speţă a datoriilor acumulate. Cele două cluburi au contestat, însă, decizia la TAS.
Derby-ul Steaua – Dinamo se va disputa în etapa a cincea, pe 8-9 august.
Etapa 1 (11 iulie)
ASA Târgu Mureş – Dinamo
Astra Giurgiu – Concordia Chiajna
CSU Craiova – FC Botoşani
Viitorul – CFR Cluj
ACS Poli Timişoara – Pandurii Târgu Jiu
Steaua – Petrolul Ploieşti
FC Voluntari – CSMS Iaşi
Etapa 2 (18 iulie)
- Concordia Chiajna – CSMS Iaşi
- Petrolul – FC Voluntari
- Pandurii – Steaua Bucureşti
- CFR Cluj – ACS Poli Timişoara
- FC Botoşani – Viitorul Constanţa
- Dinamo – CSU Craiova
- Astra Giurgiu – ASA Târgu Mureş
Etapa 3 (25 iulie)
- ASA Târgu Mureş – Concordia Chiajna
- CSU Craiova – Astra Giurgiu
- Viitorul Constanţa – Dinamo Bucureşti
- ACS Poli Timişoara – FC Botoşani
- Steaua Bucureşti – CFR Cluj
- FC Voluntari – Pandurii
- CSMS Iaşi – Petrolul
Etapa 4 (1 august)
- Concordia Chiajna – Petrolul
- Pandurii – CSMS Iaşi
- CFR Cluj – FC Voluntari
- FC Botoşani – Steaua Bucureşti
- Dinamo – ACS Poli Timişoara
- Astra Giurgiu – Viitorul Constanţa
- ASA Târgu Mureş – CSU Craiova
Etapa 5 (8 august)
- CSU Craiova – Concordia Chiajna
- Viitorul Constanţa – ASA Târgu Mureş
- ACS Poli Timişoara – Astra Giurgiu
- Steaua Bucureşti – Dinamo Bucureşti
- FC Voluntari – FC Botoşani
- CSMS Iaşi – CFR Cluj
- Petrolul – Pandurii
Etapa 6 (12 august)
- Chiajna – Pandurii
- CFR Cluj – Petrolul
- FC Botoşani – CSMS Iaşi
- Dinamo – FC Voluntari
- Astra Giurgiu – Steaua Bucureşti
- ASA Târgu Mureş – ACS Poli Timişoara
- CSU Craiova – Viitorul
Etapa 7 (15 august)
- Viitorul – Concordia Chiajna
- ACS Poli Timişoara – CSU Craiova
- Steaua Bucureşti – ASA Târgu Mureş
- FC Voluntari – Astra Giurgiu
- CSMS Iaşi – Dinamo
- Petrolul – FC Botoşani
- Pandurii – CFR Cluj
Etapa 8 (22 august)
- Concordia Chiajna – CFR Cluj
- FC Botoşani – Pandurii
- Dinamo – Petrolul
- Astra Giurgiu – CSMS Iaşi
- ASA Târgu Mureş – FC Voluntari
- CSU Craiova – Steaua Bucureşti
- Viitorul – ACS Poli Timişoara
Etapa 9 (29 august)
- ACS Poli Timişoara – Concordia Chiajna
- Steaua Bucureşti – Viitorul
- FC Voluntari – CSU Craiova
- CSMS Iaşi – ASA Târgu Mureş
- Petrolul – Astra Giurgiu
- Pandurii – Dinamo
- CFR Cluj – FC Botoşani
Etapa 10 (12 septembrie)
- Concordia Chiajna – FC Botoşani
- Dinamo Bucureşti – CFR Cluj
- Astra Giurgiu -Pandurii Târgu Jiu
- ASA Târgu Mureş – Petrolul Ploieşti
- CS U Craiova – CSMS Iaşi
- Viitorul – FC Voluntari
- ACS Poli Timişoara – Steaua Bucureşti
Etapa 11 (19 septembrie)
- Steaua Bucureşti – Concordia Chiajna
- FC Voluntari – ACS Poli Timişoara
- CSMS Iaşi – Viitorul
- Petrolul Ploieşti – CS U Craiova
- Pandurii Târgu Jiu – ASA Târgu Mureş
- CFR Cluj – Astra Giurgiu
- FC Botoşani – Dinamo Bucureşti
Etapa 12 (26 septembrie)
- Concordia Chiajna – Dinamo Bucureşti
- Astra Giurgiu – FC Botoşani
- ASA Târgu Mureş – CFR Cluj
- CS U Craiova – Pandurii Târgu Jiu
- Viitorul – Petrolul Ploieşti
- ACS Poli Timişoara – CSMS Iaşi
- Steaua Bucureşti – FC Voluntari
Etapa 13 (3 octombrie)
- FC Voluntari – Concordia Chiajna
- CSMS Iaşi – Steaua Bucureşti
- Petrolul Ploieşti – ACS Poli Timişoara
- Pandurii Târgu Jiu – Viitorul
- CFR Cluj – CS U Craiova
- FC Botoşani – ASA Târgu Mureş
- Dinamo Bucureşti – Astra Giurgiu
sursa: Prosport
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Sport
Rezultat remarcabil: Mihaela Blaga (AC „Mica Romă” Blaj/ CSU Alba Iulia), în premieră campioană națională la senioare, cu PB!
Rezultat excelent: Mihaela Blaga (AC „Mica Romă” Blaj/ CSU Alba Iulia), în premieră campioană națională la senioare, cu PB! Rezultat excelent reușit de Mihaela Blaga, atleta din Blaj legitimată la AC „Mica Romă” Blaj și CSU Alba Iulia devenind în premieră campioană națională la senioare, cu PB (personal best) în proba de 3000 de metri […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel 2024 – aproape 500.000 de români îşi serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Sfinţii Petru și Pavel 2024. Urează-le un călduros ”La mulți ani” celor apropiați
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Obiceiuri, Tradiţii şi Superstiţii de Sfinţii Petru şi Pavel: Se dă de pomană pentru sufletele celor morţi, apar licuricii şi nu mai cântă cucul
-
Ştirea zileiacum o zi
FOTO, VIDEO. Turist pe Valea Frumoasei, printre peisaje de o frumusețe tulburătoare, în raiul descris în povestirile lui Sadoveanu
-
Opinii - Comentariiacum 9 ore
De ce e bine să mergi duminica la biserică? Dacă nu te duci la Sfânta Liturghie înseamnă că-i întorci spatele lui Dumnezeu
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Sfinţii Petru şi Pavel 2024. URARI și FELICITARI pe care le poți trimite sărbătoriților