Infracţiuni de weekend la regimul rutier constatate de poliţiştii din Alba. Șoferi cu alcool la bord sau fără permis
Polițiștii rutieri din Alba s-au aflt la datorie și în acest weekend. Iată mai jos câteva exemple de șoferi iresponsabili, identificați și pedepsiți de oamenii legii.
Duminică, la ora 00.26, poliţişti rutieri din cadrul Poliţiei municipiului Blaj, au oprit pentru control, pe strada Păcii din localitate, un autoturism condus de Florin R., de 31 ani, din municipiul Blaj.
Întrucât conducătorul auto emana miros de alcool acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care conducătorul auto a fost condus la Spitalul municipal Blaj, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În continuare se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, faptă prevăzută și pedepsită de art.336, alin l din Codul Penal.
Sâmbătă, la ora 05.21, poliţişti din cadrul Politiei municipiului Alba Iulia, au oprit pentru control pe strada Brânduşei din Alba Iulia, un autoturism condus de M.F., de 26 de ani, din comuna Ighiu, judeţul Alba.
Datorita faptului că acesta emana miros de alcool, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,70 grame/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Judeţean Alba în vederea recoltării de mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. În continuare se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, faptă prevazută și pedepsită de art.336, alin l din Codul Penal.
Vineri, la ora 10.28, poliţişti din cadrul Biroului Rutier Alba Iulia au oprit pentru control pe strada Republicii din municipiul Alba Iulia, un autoturism condus de Mircea D., de 29 de ani, din Alba Iulia.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că acesta nu poseda permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de “conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a deţine permis de conducere” , faptă prev şi ped de art. 335 alin.1 din Codul Penal.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Se schimbă legea pentru românii care nu locuiesc la adresa din buletin Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a anunțat implementarea unei noi legi pentru a reglementa situația românilor care nu locuiesc la adresa menționată în buletin. Această lege aduce schimbări semnificative în procesul de obținere a vizei de flotant. Conform declarațiilor sale, cererile pentru obținerea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 12 ore
Florii 2024: Ce nume de flori sunt sărbătorite în Duminica Floriilor
-
Opinii - Comentariiacum 11 ore
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFÂNTUL GHEORGHE 2024: Peste 900.000 de români își serbează onomastica în 23 aprilie
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Floriile 2024. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2025, 2026. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Legendele Sfântului Gheorghe. Cum l-a înfrânt pe balaur şi de ce nu este bine să dormim în această zi