Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Sport

„Spionaj” reciproc între pretendentele la Liga a 3-a, Performanţa Ighiu şi Progresul Pecica. Adorian Himcinschi: „Va fi o dublă echilibrată cu Progresul Pecica”

Dan HENEGAR

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Reprezentanţii grupării arădene au fost prezenţi vineri, pe „Cetate”, la finala Cupei României, dintre Performanţa Ighiu şi Mureşul Vinţu de Jos, pentru a-i vedea la lucru pe adversarii din dubla de baraj pentru promovarea în Liga a 3-a, „serviciul” fiind întors de „principalul” Ighiului, Adorian Himcinschi, care a urmărit „live” partida amicală dintre Progresul Pecica şi ASU Poli Timişoara, scor 0-1. Performanta Ighiu cupa si campionat 60

După ce a asistat la ultima repetiţie a campioanelor din Arad şi Timiş înaintea meciurilor de foc din 20 şi 27 iunie, tehnicianul ex-unirist este conştient de dificultatea jocurilor. „Va fi o dublă extrem de echilibrată, în care calificarea se va juca până la capătul celui de-al doilea meci. Nu putem spune că există vreo favorită, suntem două echipe apropiate valoric”, a apreciat Adorian Himcinschi. Acesta a fost coleg la lotul naţional UEFA 1989 cu Claudiu Riviş, tatăl actualului jucător de la Pecica, Răzvan Riviş (al doilea golgheter al oponenţilor). „Fiecare echipă are atuurile sale, dar nu devălui acum problemele echipei adverse. În respectivul joc de verificare, m-a impresionat axul central al formaţiei din Pecica, punctul lor forte în plan tactic. Cred că în zona mediană adversarii au forţă”, a mai menţionat Himcinschi.

*Igaş, preşedinte de onoare la adversari!

Formaţia din Arad are un susţinător de lux: senatorul Constantin Traian Igaș (fost ministru de interne), care a participat, în calitate de președinte de onoare al echipei de fotbal ACS Progresul Pecica, la ședința Federației Române de Fotbal privind stabilirea meciurilor de baraj pentru promovarea în Divizia C.

*Ighienii, de joi în cantonament

Reprezentanta judeţului Alba este conştientă de importanţa dublei manşe, în care se joacă dezideratul unui întreg sezon. Cu un lot în care 13 dintre jucători muncesc zi de zi, având servicii în diverse domenii, Performanţa Ighiu încearcă să desăvârşească un sezon în care a dominat Alba. Pentru a pregăti cât mai bine meciul tur, prevăzut pe teren propriu, sâmbătă, 20 iunie, de la ora 17.30, oficialii Performanţei au decis ca echipa să intre, în premieră pentru acest campionat, într-un cantonament centralizat, la o pensiune din zonă.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO: Cioară (Industria Galda), gol în „tricolor” la o acțiune de selecție | Patru jucători din Alba, la selecționata de fotbal amator a României

Dan HENEGAR

Publicat

în

Atacantul Alexandru Cioară (Industria Galda de Jos) a marcat un gol în „tricolor” la o acțiune disputată la Mogoșoaia a selecționatei de fotbal amator a României. Pe lângă vârful divizionarei terțe au mai participat Juncan (Industria Galda), și alți doi jucători din Alba Cl. Marcu (Gloria Geoagiu) și Bistraie (Șoimul Băița), absentând din motive medicale […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea