FOTO: Câștigătorii Junior Bike Race Ciugud 2015
Sâmbătă 6 iunie a avut loc la Ciugud prima ediţie a Junior Bike Race, prima competiţie de mountain –bike din Alba destinată copiilor, în organizarea clubului de ciclism Bicheru-Cycling din Alba Iulia în parteneriat cu Primăria Comunei Ciugud.
La startul competiţiei au luat parte aproape 200 de copii din Alba, Bihor, Mureş şi Cluj. Concursul s-a desfășurat pe două trasee cu grade diferite de dificultate, care au fost amenajate în zona terenului de fotbal din Ciugud, în funcție de vârsta participanților.
Cei sub 9 ani au avut de parcurs „Traseul Iepurașilor” și au pedalat 540m, cu o diferență de nivel de 5 metri.
La această categorie au fost două subcategorii de vârstă: cei mai mici, de 3-5 ani au putut să fie însoțiți de părinți pe tot parcursul cursei, iar cei de 6-8 ani, au avut posibilitatea de a fi însoțiți doar din afara zonei marcate.
Pe „Traseul Lupișorilor” au pedalat copiii de peste 9 ani. Și în acest caz, au fost două subcategorii de vârstă: 9-11 ani și 12-14 ani, fiecare categorie parcurgând un alt număr de ture din traseul de 1000 m lungime și 15 m diferență de nivel.
Toţii copiii care au reuşit să termine traseul au primit diplome iar primii trei clasaţi de la fiecare categorie au primit premii constând în rechizite şi articole necesare ciclismului.
Alături de copii au fost pe toată durata competiţiei Ping şi Pong, Mickey Mouse şi Hello Kitty care i-au încurajat pe copiii şi i-au antrenat în diferite jocuri, le-au oferit baloane şi i-au pictat pe faţă pe doritori.
La finalul competiţiei a avut loc o tragere la sorţi la care au participat toţi copii participanţi al cărei premiu a fost o bicicletă oferită de cei de la Bicheru-Cycling. Fericitul câştigător a fost Eduard Vaida.
“Prin această inițiativă am urmărit încurajarea copiilor să participe cât mai mult timp în aer liber, pe bicicletă, totodată şi să le punem la încercare și abilitățile de pedalat. Traseele nu au fost unele uşoare. Mersul pe bicicletă este o modalitate de a ne menţine sănătoşi, în forma şi de a avea un tonus bun. Concursul a fost unul foarte reuşit. Am văzut că au venit copii din Oradea sau Cluj ceea ce ne obligă şi mai mult ca şi anul viitor să organizăm acest concurs care este o premieră pentru judeţul Alba. Îi felicit pe câştigători dar le transmit tuturor copiilor care au participat astăzi la Junior Bike Race Ciugud 2015 că sunt învingători” a declarant primarul comunei Ciugud, Gheorghe Damian.
Câştigătorii Junior Bike Race Ciugud 2015
Categoria 3-5 ani -Traseu iepuraşi (băieţi)
1. Dragoş Andrei Bereczki -00:01:35
2. Vlad Marcu-00:01:44
3. Radu Andrei Petrescu- 00:01:494
Categoria 3-5 ani -Traseu Iepuraşi (Fete)
1. Mara Crişan 00:02:14
2. Sofia Filimon 00:02:37
3. Sara Maria Buciuman
Categoria 6-8 ani -Traseu Iepuraşi (băieţi)
1. Cristian Vlad Bereczki 00:02:33
2. Luca Petru Făţan 00:02:40
3. Dan Ionut-Benician 00:03:04
Categoria 6-8 ani -Traseu Iepuraşi (fete)
1. Ştefania Petrescu 00:02:54
2. Roberta Comşa 00:02:58
3. Ştefania Dana Moldovan 00.03.15
Categoria 9-11 ani Traseu- Lupişori (băieţi)
1. David Andrei Veştemean 00:11:17
2. Elias George Hozat 00:11:40
3. Ştefan Oarga 00:11:46
Categoria 9-11 ani -Traseu Lupişori (Fete)
1. Ana Miclea 00:07:33
2. Diana Teodora Diacu 00:09:35
3. Iulia Munteanu 00:09:36
Categoria 12-14 ani- TraseuLupişori (Băieţi)
1. Patrick Pescaru 00:15:18
2. Vlad Faur 00:15:58
3. Radu Cosmin Arsin 00:17:14
Categoria 12 -14 ani –Traseu Lupişori (Fete)
1. Iulia Adina Florea 00:11:52
2. Raluca Ioana Benician 00:16:25
3. Iulia Denisa Şandru 00:18:16
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii