Tinerii liberali din Alba – pe urmele Brătienilor
BPT TNL Alba a organizat în 29 – 30 mai a.c. o excursie de documentare în județul Argeș la centrul spiritual al liberalismului românesc, vila Florica (vila familiei Brătianu de la Ştefăneşti). Acțiunea s-a dorit a fi o continuare firească a evenimentelor care au marcat împlinirea, în 24 mai, a 140 de ani de la înființarea Partidului Național Liberal. Alături de tinerii liberali care au dorit să calce efectiv pe urmele Brătienilor, s-a aflat copreședintele PNL Alba, domnul Adrian Teban, cel care a făcut posibilă această deplasare.
Vila Florica a fost construită de Ion şi de Ionel Brătianu și este unul dintre cele mai frumoase domenii boiereşti ale ţării. La Vila Florica (azi transformată în muzeu și deschisă pentru vizitatori), s-au luat unele dintre cele mai importante decizii politice pentru România, decizii care au influența evoluția țării la finalul secolului al XIX-lea și în prima jumătate a secolului trecut. Domeniul Florica, denumit în memoria primei fiice a familiei Brătianu, a fost inclusiv loc de convalescenţă pentru Regele Carol I. Vila este rezultatul transformării unei case gândite pentru administrarea moşiei, într-o impresionantă reşedinţă boierească. Ion Brătianu şi Ion I.C. Brătianu, cei care au realizat vila si dependințele de pe domeniul de la Florica, au fost doi dintre oamenii politici care au avut un rol covârşitor în realizarea României moderne şi, totodată, doi pasionaţi constructori (în special Ionel – Ion I. C. Brătianu – care, de altfel, era de profesie inginer). Ion Brătianu a fost, printre altele, prim-ministrul României în timpul războiului de independență (1877-1878), iar fiului său cel mare, Ion. I. C. Brătianu (și el prim-ministru al țării în mai multe rânduri), istoria acestui neam îi datorează, tot după un război, Unirea din 1918 şi numeroase reforme care au stat la baza democraţiei și dezvoltării României în perioada interbelică.
În cea de a doua zi de excursie s-a vizitat un alt loc important de cultură românească, Muzeul Golești. Înființat în 1939, de către regele Carol al II-lea, sub numele de „Muzeul Dinicu Golescu”, acest așezământ de cultură s-a dezvoltat de-a lungul anilor cu noi expoziții care prezintă atât istoria impresionantă a familiei Golescu (o familie de boieri patrioți care s-au implicat puternic în evenimente majore ale istoriei Țării Românești din prima jumătate a secolului al XIX-lea), cât și istoria culturii și civilizației tradiționale românești.
BPT TNL Alba mulțumește domnului Adrian Teban pentru sprijinul acordat în realizarea acestei importante acțiuni.
Prof. Adrian SIMION,
Coordonator T Comunică – TNL Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Alin Tomuș, sociolog: Ideea unui guvern minoritar nu face altceva decât să prelungească instabilitatea
Alin Tomuș, sociolog: Ideea unui guvern minoritar nu face altceva decât să prelungească instabilitatea Marcel Ciolacu a anunțat recent că PSD se retrage de la guvernare, pe fondul impasului în negocieri, însă social-democrații sunt dispuși să voteze un guvern de dreapta. Sociologul albaiulian, Alin Tomuș, și-a exprimat opinia referitor la contextul politic actual, afirmând că, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Curier Județeanacum 5 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Sănătatea și naturăacum 5 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 9 ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi