Liga a IV-a: Performanţa Ighiu – Mureşul Vinţu, un meci cât un campionat *Mihai Manea: „Ştim miza acestui joc”
„Derby de Liga a IV-a” poate fi catalogată confruntarea decisivă de duminică, dintre Performanţa Ighiu şi Mureşul Vinţu, contând pentru penultima rundă a sezonului. Cele două echipe se află la egalitate de puncte înaintea acestei confruntări pe muchie de cuţit şi râvnesc la titlul de campioană care asigură prezenţa la barajul de promovare în eşalonul terţ.
*Mihai Manea: „Ştim miza acestui joc”
Mureşul Vinţu de Jos a condus Liga a IV-a până în etapa a 17-a când a remizat la Aiud cu Olimpia, fiind depăşită la golaveraj de contracandidata din Ighiu. Elevii lui Mihai Manea au pierdut ultima dată în acest sezon tocmai în derby-ul din tur, 0-3 pe propriu teren (22 noiembrie, 2014), de atunci contabilizând 11 victorii la rând şi 14 partide fără eşec.
Antrenorul oaspeţilor conştientizează semnificaţia întâlnirii, dar afirmă că nu resimte o presiune suplimentară. „Dacă vom învinge, lucru care ni-l propunem, asta nu înseamnă că am câştigat campionatul, întrucât mai este încă o etapă. Nu putem susţine că este un meci cât un campionat, dar ştim miza jocului. Aşteptăm duelul precum pâinea caldă, pentru a vedea în această partidă la ce nivel am ajuns”, a dezvăluit Mihai Manea.
În runda de final Mureşul Vinţu va juca acasă cu Dalia Sport, iar Performanţa Ighiu se va deplasa la Sebeş, deci suspansul poate continua, dacă în derby-ul de duminică nu câştigă gazdele. „Se vor întâlni două echipe puternice, sper să rezulte o întâlnire agreabilă, noi ne propunem să jucăm un fotbal frumos, iar la final să câştige cel mai bun. Avem de partea noastră dorinţa de autodepăşire”, a punctat Mihai Manea (Mureşul Vinţu), ce trebuie să găsească soluţia pentru suplinirea lui Răcătăian (accidentat jocul precedent), o absenţă de marcă.
Aşadar, duminică sunt şanse mari să aflăm răspuns la întrebarea hamletiană: „A fi, sau a nu fi campioana judeţului Alba în 2015”…
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată CSM Unirea Alba Iulia a remizat rușinos cu Avântul Reghin, penultima clasată, scor 1-1 (0-1), pe „Cetate”, o mare surpriză în Seria 7, egal între echipe aflate la poli opuși ai ierarhiei. O mare dezamăgire pentru gruparea din Cetatea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii