Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Ştirea zilei

VIDEO: Comori, la Alba Iulia. În perioada 4 iunie -12 iulie, expoziția ”Aurul și argintul antic al României”, la Sala Unirii, cu peste 1000 de piese. Intrare LIBERĂ

Alexandra Mates

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

expozitie alba iulia aur argint romania18Albaiulienii vor avea ocazia să vadă una dintre cele mai prețioase și spectaculoase expoziții ce au avut loc în ultimii 20 de ani în țară. Este vorba despre ”Aurul și argintul antic al României”, o expoziție-eveniment itinerantă, ce va fi găzduită de Sala Unirii, în perioada 4 iunie – 12 iulie 2015. Peste 1000 de piese arheologice, artefcate descoperite pe teritoriul României, databile din perioada eneolitică până în perioada antichității târzii și evul mediu timpuriu, vor putea fi admirate în cadrul acesteia. Din județul  Alba, vor fi expuse 13 piese arheologice, printre care şi colierul de aur cu 27 pandantive rombice de secol II î.Hr. sustras în anul 2013 de braconierii arheologici din cetatea dacică de la Căpâlna. Expoziția va fi deschisă publicului începând de joi, 4 iunie, iar intrarea va fi gratuită.

”Este cea mai importantă expoziție care s-a realizat în ultimii 127 de ani, de când noi existăm ca și muzeu. În cadrul acesteia veți putea întâlni, putem spune, crema cremelor în ceea ce a însemnat aurul și argintul antic al României”, a spus Gabriel Rustoiu, directorul Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia, în cadrul unei conferințe de presă pe această temă, organizată miercuri la muzeu.  Potrivit acestuia, valoarea de asigurare a expoziției ar fi cam cât ”un tronson de autostradă, undeva la 70 de milioane de euro”.

Prezent la conferință, președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel a spus că  este o ocazie unică pentru elevi să vadă o astfel de expoziție.” E o perioadă foarte bună, având în vedere că e sfârșit de an școlar și sunt convins că toți diriginții, profesorii, învățătorii din județul Alba vor încerca să aducă elevii să vadă această expoziție. Mi-aș dori foarte mult pentru că, până la urmă,  tot ce se prezintă face parte din istoria României și probabil nu vor mai avea ocazia să vadă niciodată atâtea obiecte istorice la un loc, aici, la Alba Iulia”, a declarat Ion Dumitrel.

Acesta a ținut să precizeze că va fi si un ghidaj pe măsură, ”astfel încât toți cei care vin să înțeleagă ce au vrut să spună cei care s-au gândit la această expoziție”.

Primarul Mircea Hava i-a felicitat pe cei care au făcut posibilă această expoziție și este de părere că ”trebuie văzut tot ceea ce avem în țară, astfel, așa putem învăța istoria, așa o să știm cine suntem și de ce suntem aici”. ”Cred că această expoziție sparge barierele. Multe muzee sau alte instituții nu erau decât închisori pentru foarte multe artefacte”, a spus primarul Mircea Hava.

Potrivit edilului,  pentru securitatea pieselor expuse administrația locală plătește peste 12.000  de lei.

Aurul şi argintul antic al României reprezintă încununarea cu succes a unui proiect muzeologic de anvergură naţională, unul dintre cele mai mari demersuri de acest fel organizate în România în ultimii 20 de ani.

Expoziţia propune o impresionantă incursiune istorică, ce acoperă o perioadă de peste 6.000 ani. De reţinut că este pentru prima oară când publicul din România are posibilitatea de a vedea, reunite într-un singur loc, cele mai importante capodopere ale orfevrăriei pre- şi protoistorice sau de epocă clasică din colecţiile muzeale din ţară.

Astfel, peste 1000 de piese arheologice din metale preţioase de o deosebită valoare istorică, estetică şi simbolică vor putea fi admirate cu aceasta ocazie.

expozitie alba iulia aur argint romania17Potrivit lui Alice Dumitraşcu, reprezentat al Muzeului Naţional de Istorie a României, un număr de aproximativ 200 dintre acestea vin din Patrimoniul Muzeului Național de Istorie al României, iar 800 fac parte din patrimoniul celor 31 de instituții muzeale partenere.

Dintre aceste însemnate capodopere, toate descoperite de-a lungul ultimelor două secole pe teritoriul României, amintim doar brăţarile dacice de aur de la Sarmizegetusa Regia şi Tezaurul de la Pietroasa, cunoscut publicului sub numele de Cloşca cu puii de aur.

Din patrimoniul Muzeului Naţional al Unirii din Alba lulia sunt prezente în expoziţie piese de aur de la Cugir, Blaj, Căpâlna și Ampoița, unele dintre ele, cele de la Căpâlna, fiind unice în România. Este vorba despre 13 piese arheologice, printre care şi colierul de aur cu 27 pandantive rombice de secol II î.Hr. sustras în anul 2013 de braconierii arheologici din cetatea dacică de la Căpâlna.

„Vernisajul expoziţiei a avut loc prima dată la Bucureşti, în 2013. Din mai 2014, a continuat periplul nostru prin ţară. Expoziţia a mai fost organizată la Timişoara, Cluj, Oradea, Târgu Mureş, Satu Mare, Sibiu, iar acum, la Alba Iulia. O să continuăm la Sfântu Gheorghe, Buzău, iar la sfârşitul anului vom fi la Craiova”, a  precizat Alice Dumitraşcu.

Expoziţia de la Alba Iulia va fi deschisă în perioada 4 iunie – 12 iulie 2015 şi va putea fi vizitată de marţi până duminică între orele 10.00- 19.00.

Coordonatorii expoziţiei: Dr. Emest Oberlader-Târnoveanu, Director General al MMR şi dr. Rodica Oanţă-Marghitu, coordonatorul secţiei Cabinet Numismatic şi Tezaur Istoric din cadrul MNIR.

[nggallery id=538]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”

Cezar Lancrajan

Publicat

în

Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea